Unul dintre cele mai delicate momente în care a fost implicat Mutu la echipa națională a avut loc în octombrie 2009. Tricolorii antrenați atunci de Răzvan Lucescu erau umiliți la Belgrad de naționala Serbiei (5-0), dar „Briliantul” a părut prea puțin afectat de înfrângerea catastrofală. Imediat după ce lotul naționalei a ajuns la hotel, Adrian Mutu a dispărut din cantonament și plecat spre Novi Sad, acolo unde era așteptat de prietenul său Ratko Buturovic. Fostul patron al Vojvodinei, decedat pe 8 iunie anul trecut, era unul dintre cei mai controversați oameni din Serbia, dar acest lucru nu l-a împiedicat pe Mutu să participe la o petrecere privată organizată la hotelul Park, din Novi Sad, pe care Buturovic îl deținea. „Bata Kankan”, așa cum era supranumit Buturovic, a explicat într-un interviu acordat în urmă cu un an pentru ProSport natura relației sale cu fotbalistul român: „Mă știu de foarte mult timp cu Adrian, nu știu de ce lumea se tot miră că suntem prieteni? Ne-am văzut și în România, și în Italia și am legat o relație de prietenie”. În urma escapadei, atacantul de 35 de ani nu a mai fost convocat de Răzvan Lucescu la națională timp de un an și jumătate. „Briliantul” a revenit la lot înaintea meciului cu Bosnia, de la Zenica, din campania pentru Euro 2012. După întâmplarea din Serbia, au existat voci care au sugerat faptul că, prin intermediul lui Buturovic, Adrian Mutu ar fi aranjat meciul cu Serbia. „Bata Kankan” a comentat și acestă versiune: „Adrian nu ar aranja în viața lui un meci! Iar eu nu sunt interesat de astfel de lucruri!”.
Cine era Ratko Buturovic:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER