Poveștile Derby-ului. Steaua – Dinamo, în epoca romantică a fotbalului: „Ne strângeam mai multe mame, luam copiii și plecam la stadion”
Mai sunt 15 minute până la startul partidei dintre Dinamo și Viitorul. Familia Barbu își ocupă locurile de la tribuna 0, acolo unde are abonament pe viață, de o viață. Doamna Maria (84 ani), domnul Mircea (85 de ani). „Bună ziua domnilor, ce lungă a fost așteptarea, parcă nu mai începea odată”, spune domnul Barbu care își așteaptă soția să se așeze și abia apoi rabatează scaunul de plastic. Se apropie Steaua– Dinamo, iar cei doi octogenari, prezenți pe stadion încă din 1955, atunci când Dinamo a câștigat primul titlu, sunt probabil oamenii care pot vorbi cel mai bine despre derby, despre poveștile derby-ului.
„Cum era, domnule Barbu un meci Steaua- Dinamo pe vremuri, în anii 50, 60, 70 etc…”, vine întrebarea „domnului ziarist”, salutat la comun. „Altfel. Fără așa multă ură. Fie că se juca pe Republicii, aici la noi, pe > sau la ei, lumea nu era așa rea. Stăteam unii lângă alții. Dădeau ei gol, săreau, aruncau pălăria, căciula, șapca, dădeam noi gol, aruncam noi pălăria. Poate, când ne luam pălăriile de jos, puneam pe cap pălăria sau șapca unui stelist, pierdută la golul lor. Nu prea mai conta…” Domnul Mircea nu își termină ideea, este întrerupt de doamna Maria. „Eu veneam mai des la meciuri. Stăteam în >. Îmi aduc aminte că ne strângeam mai multe mame, luam copiii și plecam la stadion. Uite-l pe băiatul meu, e acolo, cu Dănciulescu”. Fiul doamnei Maria stă de vorbă cu noul director general al „câinilor”, are barba albă, la fel îi sunt și tâmplele. „Așa e, eu eram mai mult plecat în misiuni, soția avea mai mult timp și venea mai des la meciuri. Acum, la bătrânețe, suntem amândoi prezenți, negreșit, indiferent de vreme suntem nerăbdători să plecăm la stadion. La câte Steaua- Dinamo am fost? Zeci, nu știu dacă sunt 20 sau 30, ideea e că la meci, la fel, indiferent de vreme, mi-a plăcut să port ceva pe cap. Sper ca după meciul din Ghencea să-mi cumpăr o căciulă nouă, să o pierd pe asta, chiar dacă o să văd meciul acasă, alături de soția mea.”
Începe meciul cu Viitorul, Țucudean înscrie repede, iar domnul Barbu își scoate căciula în semn de respect. Nu se așază pe scaun până când nu își îmbrățișează soția. Doamna Barbu se bucură alături de fiul ei, cel care, la fiecare meci, își ia mama și merge la stadion.
Familia Barbu, mamă, tată, fiu împreună cu dinamoviștii Șerban, Grecu și Lazăr
foto: fcdinamo.ro