Practici incredibile ale oficialilor din Liga I, fanii sunt victime. Miza e campionatul sau orgoliile patronilor?

Practici incredibile ale oficialilor din Liga I, fanii sunt victime. Miza e campionatul sau orgoliile patronilor?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Miza câștigării campionatului sau pur și simplu orgoliile exagerate ale oamenilor de fotbal duc la măsuri care mai de care mai aberante pentru suporteri. Pentru oamenii care ar vrea să meargă mâine la un Astra – Steaua (ora 18.30, DolceSport), să zicem. Mâine, 21 decembrie 2013, cu patru zile înainte Crăciun! Așa cum au mai fost și alți doritori în trecut, dar care s-au lovit de anumite măsuri ale diverșilor oficiali. ProSport a trecut în revistă câteva episoade de acest gen din istoria recentă a Ligii I. Mihai Stoica acuză azi practicile Astrei, dar a uitat cum a procedat „în mandatul Unirea Urziceni” în meciurile cu Dinamo, iar Ioan Niculae, patronul Astrei, nu se află la prima măsură de acest gen. Problema e că singurii care suportă sunt suporterii. Oamenii care ar plăti și 100 de lei pentru a-și vedea la lucru echipa favorită. 

Când Steaua e ca Dinamo

Managerul stelist susține că suporterii campioanei vor fi împiedicați să intre pe stadionul din Giurgiu la ultimul meci din 2013. „Se pare că firma de pază a domnului Niculae nu îi va lăsa pe fanii noștri în stadion. Se vrea întocmirea unor rapoarte prin care suporterii noștri să fie suspendați”, a detaliat Stoica într-o conferință de presă susținută în această după-amiază. Corectă față de proprii suporteri, ale căror interese le apără, poziția lui Stoica poate fi totuși interpretată. Asta pentru că, în urmă cu doar câțiva ani, pe când activa la Urziceni, managerul introducea la meciurile importante măsura „buletinului de Ialomița”. Concret, în stadion aveau voie să intre doar cei care puteau face dovada că au domiciliul în județul Ialomița.

Această măsură a fost luată după ce în 2009, înaintea unui Urziceni – Dinamo (1-0), meci decisiv pentru stabilirea campioanei, fanii dinamoviști au tăiat cablurile turnicheților și au falsificat biletele. „Vom lua măsura ca toți cei care poartă însemnele clubului Dinamo și nu sunt din Ialomița să fie evacuați. Fac referire aici la cei care nu sunt în sectorul special destinat suporterilor dinamoviști”, spunea Stoica înainte de meci. Măsura a fost implementată și în 2010. „Așa nu ne mai trezim cu o mie de dinamoviști pe trei sute de bilete, cum s-a întâmplat anul trecut și ne asigurăm că la meci intră doar cei pe care-i dorim alături de echipă”, explicau responsabilii cu securitatea de la Urziceni.


E incredibil! Preparatorul fizic și ofițerul de presă trebuie să își cumpere bilete pentru a putea veni la meci…

Mihai Stoica, manager Steaua

Campionul de la Astra

Omul care și-a făcut un obicei din a bloca accesul fanilor adverși la meciurile echipei sale este însă Ioan Niculae, cel care a decis ca biletele la Astra – Steaua să coste 100 de lei tocmai pentru ca fanii steliști să fie în număr cât mai mic la Giurgiu. „Nu e normal să pună asemenea prețuri! Nu e vina noastră că suporterii lor sunt desenați pe un poster. Steaua a primit 300 de bilete, dar cu siguranță vor fi mai mulți fani steliști pe stadion”, au ironizat oficialii campioanei măsura adoptată de conducerea giurgiuvenilor. Astra are însă antecedente în acest sens. În noiembrie 2011, înaintea unui meci cu Petrolul, conducerea clubului care la acea vreme avea încă sediul în Ploiești a stabilit prețuri foarte mari pentru derby-ul orașului. Cei care voiau să ocupe un loc în incinta stadionului „Astra” trebuiau să plătească aproximativc 70 de lei! Consecința? Doar câteva sute de oameni pe stadion la un derby al Ploieștiului!

Copia lui Niculae stă în Ardeal

La câteva zile după cel mai scump Astra – Petrolul din istorie, modelul lui Ioan Niculae a fost copiat și de oficialii CFR-ului, cei care au vrut să-i împiedice pe suporterii lui U Cluj să vină în număr mare la derby-ul orașului. Cele mai ieftine tichete la acel meci, cele de la peluza, au costat 150 de lei. Cele mai scumpe au fost 250 de lei. „Prin scumpirea biletelor, cei de la CFR îngrădesc accesul iubitorilor de fotbal, fie că ei sunt fani CFR sau U! În Cluj există și spectatori neutri, care, pur și simplu, vor să vadă un meci de fotbal, dar cu asemenea prețuri nu cred că vor veni la stadion”, spunea atunci Florian Walter, patronul lui U Cluj. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
VIDEO Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
VIDEO Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×