Precizările oficiale ale clubului Dinamo: când a fost testat medical ultima dată Patrick Ekeng
Clubul Dinamo a postat, pe pagina de facebook, un mesaj prin care a ținut să răspundă speculațiilor apărute imediat după moartea lui Patrick Ekeng.
La puțin timp după ce vestea că Patrick Ekeng s-a stins din viață a devenit oficială toată lumea a încercat să găsească un vinovat, iar timpul care a trecut între prăbușirea lui Ekeng pe teren și intervenția medicilor, dar și dotarea ambulanțelor din Ștefan cel Mare au fost motivele cele mai vehiculate.
Sâmbătă, clubul din Ștefan cel Mare a anunțat pe pagina de facebook că nu a asigurat doar minimum necesar de ambulanțe, două, ci a contactat chiar trei pentru meciul cu Viitorul. Mai mult, susțin oficialii dinamoviști, ambulanțele ar fi fost dotate corespunzător pentru intervențiile în regim de urgență: „FC Dinamo București a asigurat nu doar minimum necesar de ambulanțe (două), conform regulamentelor competiționale, ci a contractat trei ambulanțe pentru acest meci.
Aceste ambulanțe au fost dotate corespunzător pentru intervențiile în regim de urgență, potrivit reprezentanților serviciului de ambulanță contractat. Acest fapt a fost confirmat la ședința tehnică de dinaintea partidei în cadrul raportului de organizare a jocului”, se arată în postarea clubului.
În același post, Dinamo îl citează pe doctorul Liviu Bătineanu, care explică felul în care s-au desfășurat momentele imediate prăbușirii pe gazon: „Jucătorul s-a prăbușit pe teren. Am intrat imediat, fără a mai aștepta permisiunea arbitrului, și am început primele manevre de resuscitare. Am controlat și eliberat căile aeriene superioare. Jucătorul avea puls și respira. S-a solicitat ambulanța, care a hotărât transportarea în serviciul de urgență.
În timpul transportului, care a durat aproximativ două minute, s-a început masajul cardiac extern deoarece jucătorul a făcut stop cardio-respirator. Imediat a fost preluat de serviciul de urgență, care a început manevrele de resuscitare.
Precizez că jucătorul a efectuat vizita medicală în data de 12 ianuarie 2016 la Institutul Național de Medică Sportivă. Fiind jucător nou cooptat în lotul nostru, investigațiile medicale au fost completate, față de cele standard prevăzute de regulamente, la o altă clinică, prin efectuarea unui examen de ecocardiografie.
În urma examinărilor, jucătorul a fost declarat apt pentru antrenamente și competiții”, a spus medicul echipei din Ștefan cel Mare.