Gora Tall nu și-a făcut încă debutul la Steaua, dar a bifat mai multe prezențe în cluburile din București, însoțit de rivalul de la Dinamo, și conaționalul său, Ousmane N’Doye.
Becali l-a cerut cu insistență pe fundaș în teren la meciul contra Unirii, după ce defensiva a arătat semne de slăbiciune cu Ceahlăul și CFR, dar Stoichiță a mizat tot pe cuplul Jelev-Tudose. Se pare că tehnicianul din Ghencea nu este deloc mulțumit de modul în care stoper-ul se prezintă la antrenamente, iar una dintre explicații ar fi reprezentată de nopțile pierdute. Tall a avut, deja, suficient timp să se acomodeze cu Bucureștiul, mai exact cu viața tumultoasă a acestuia, susține Click.
Părăsit de coechipierii de la Dinamo, din cauza fricii de amenzi și de cantonament, senegalezul din Ștefan cel Mare l-a luat sub aripa sa protectoare pe fundașul roș-albaștrilor. Chiar dacă sunt musulmani, cei doi fotbaliști nu se dau la o parte de la consumul de alcool, lucru confirmat și de Adrian Porumboiu.
„Zice el că nu bea, dar mai bea. În Vaslui nu prea avea unde, dar se ducea la Iași„, a dezvăluit săptămâna trecută finanțatorul moldav.
Relația dintre Tall și N’Doye este una cât se poate de strânsă, lucru confirmat și de „omul negru”, așa cum l-a poreclit Marius Niculae pe coechipierul său.
„Tall e ca și copilul meu, e tovarășul meu bun, cu el îmi petrec o bună parte din timp„, a recunoscut mijlocașul „câinilor”
sursa foto: Click
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER