Vremurile când bătea vântul prin buzunarele fotbaliștilor de la Rapid par să devină istorie, fotbaliștii giuleșteni fiind premiați acum și pentru ambiție. Egalul de la Craiova le va aduce în conturi banii pe care i-ar fi primit pentru un succes.
În mod normal, un punct obținut pe „Ion Oblemenco” le aducea rapidiștilor câte 1.000 de euro, dar oficialii clubului s-au răzgândit după ce au văzut modul în care fotbaliștii au luptat în partida cu Universitatea Craiova. Astfel, atitudinea de pe teren le va aduce jucătorilor o primă dublă, adică cea promisă pentru o victorie.
„Am câștigat o echipă” Extrem de impresionați de modul în care echipa a revenit după ce a jucat cu un om în minus aproape o repriză întreagă, Marius Șumudică și Dinu Gheorghe au declarat la unison: „În această seară am câștigat o echipă”. Indiferent de modul în care au luptat alb-vișiniii nu a rămas nici patronul Rapidului, George Copos, cel care a și decis că fotbaliștii trebuie premiați ca atare.
„Băieții s-au comportat extraordinar. A fost o revenire superbă din partea jucătorilor și cred că am fi avut chiar posibilitatea să câștigăm” Dinu Gheorghe, președinte Rapid
„Am câștigat astăzi un grup. Chiar dacă pierdeam, eram mulțumit de ceea ce am realizat” Marius Șumudică, antrenor Rapid
„Avem o echipă tare! Băieții s-au mobilizat exemplar și sunt de lăudat” George Copos, patron Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER