Criza economică mondială nu iartă pe nimeni. Obișnuiți până de curând să arunce cu bani în stânga și-n dreapta, conducătorii cluburilor din Premier League se reorientează spre campionate cu fotbaliști mai ieftini și mai puțin pretențioși.
Liga I se numără printre campionatele care pot da jucători în Anglia în această vară. Andrei Cristea, Silviu Lung jr și Yssouf Kone au oferte clare de la echipe importante din Premier League și pot ajunge acolo și cu ajutorul federației engleze, care e gata să le dea derogări speciale.
Andrei Cristea, între Newcastle și Ipswich După ce a impresionat în sezonul trecut în tricoul lui Dinamo, devenind golgheterul Ligii I, Andrei Cristea a fost luat în vizor de nou-promovata în Premier League, Newcastle. Oficialii lui Dinamo nu ar spune nu unei eventuale mutări, mai ales că problemele financiare nu au ocolit nici clubul din „Ștefan cel Mare”. Chiar dacă prețul fixat pentru transferul atacantului este de 1,7 milioane de lire sterline, roș-albii s-ar mulțumi și cu 1,2 milioane. În cursa pentru achiziționarea fotbalistului a intrat și Ipswich, englezii dorindu-l cu insistență pe atacant. În fine, Tottenhamul lui Harry Redknapp l-ar vrea și el pentru viitorul sezon pe Cristea.
Everton îl vrea pe Lung junior Universitatea Craiova ar putea rămâne în această vară fără titularul dintre buturi, Silviu Lung jr. Internaționalul oltean a primit de curând o ofertă concretă de la Everton, englezii oferind un milion și jumătate de euro. Adrian Mititelu nu pare însă dispus să renunțe atât de ușor la fotbalistul de 21 de ani, el cerând cel puțin 3 milioane de euro. Pe lângă Lung jr (foto sus), Everton mai vrea un tânăr fotbalist român. Cătălin Țâră, de 16 ani. Băiatul fostului fotbalist de la Rapid, Ștefan Țâră, este foarte aproape de un transfer la echipa alb-albastră.
Birmingham trage de Yssouf Kone CFR i-a plătit 600.000 de euro lui Rosenborg în vara lui 2008 pentru Kone, aflat atunci în ultimele șase luni de contract cu norvegienii. Ivorianul poate repeta episodul în iarnă, când intră în ultimele șase luni de angajament cu ardelenii. Englezii de la Birmingham nu mai au răbdare și au făcut o ofertă pentru CFR pentru Yssouf încă de acum două săptămâni, când l-au și chemat pe jucător la testele fizice și medicale. The Blues sunt dispuși să scoată un milion din vistierie pentru vârful campioanei. „Avem o ofertă la club pentru un jucător, dar nu ne convine!”, recunoștea recent președintele Mureșan, care nu concepe să renunțe la vârf. Englezii, care l-au luat recent pe uriașul Zigic, nu renunță și insistă la Mureșan. Șeful de la CFR e dispus să riște să-l piardă la iarnă pe jucător pe o sumă modică, numai să îl aibă în meciurile din grupele Ligii.
Lucruri inedite despre…
EVERTON… …este cel mai iubit club din Liverpool, fiind ultima formație din acest oraș care a reușit eventul în Premier League
NEWCASTLE… …fanii și fotbaliștii de la Newcastle United sunt supranumiți „coțofenele” datorită culorilor echipamentului, alb și negru, asemănătoare păsării
Ipswich… …are în palmares un trofeu european, Cupa UEFA, câștigat în sezonul 1980-1981
BIRMINGHAM… …este primul club din Anglia care a participat la o cupă europeană (Cupa Orașelor-Târguri, 1956)
2.5 miliarde de euro au câștigat cluburile din Premier League din drepturi TV în sezonul trecut
13.5 milioane de suporteri au asistat la partidele din Premier League în ediția 2009-2010 a campioÂnatului
150 milioane de euro este bugetul de transferuri al lui Manchester City pentru campionatul următor
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER