Premieră în arbitrajul românesc! Ovidiu Hațegan, delegat la două meciuri în aceeași etapă din Liga 1 | EXCLUSIV
ProSport a aflat că arbitrul Ovidiu Hațegan (39 de ani) a fost delegat de Comisia Centrală la două partide din aceeași etapă. Un joc din play-off și unul din play-out. Practic, e o premieră în arbitrajul românesc.
Prima partidă pe care o va conduce e cea din etapa a 6-a din play-off, dintre Gaz Metan și Universitatea Craiova. Meciul se joacă vineri, de la ora 20:00 și va putea fi urmărit pe ProSport.ro.
Ovidiu Hațegan nu va avea prea multe zile libere. Luni va fi la centru la jocul dintre Chidina Târgoviște și Hermannstadt, din play-out-ul competiției. Partida se joacă de la ora 17:00 și va conta pentru a 8-a etapă din play-out.
În altă ordine de idei, Hațegan e cel mai important arbitru al momentului în România. A condus de-a lungul acestui sezon mai multe meciuri internaționale, printre care și partide în Liga Campionilor, Europa League și Liga Națiunilor. CCA încearcă să-l forțeze pe Hațegan în această perioadă pentru a prinde un loc în fazele finale din Champions League.
Hațegan a devenit arbitru FIFA în 2008 și are la activ peste 35 de meciuri internaționale. În 2006 a fost promovat în Liga 1, iar din 2015 face parte din Grupul de Elită al arbitrilor UEFA.
În urmă cu 26 de ani, un jucător a evoluat în aceeaşi etapă la 2 echipe
Cel mai ciudat caz din acest punct de vedere în fotbalul românesc s-a întâmplat în toamna lui 1994, când fundaşul Simion Mironaş a jucat în aceeaşi etapă şi pentru Gloria Bistriţa şi pentru Dinamo, la distanţă de 2 zile, timp în care s-a perfectat împrumutul său de la clubul condus atunci de Jean Pădureanu la formaţia din Ştefan cel Mare.
Mironaş avea să joace numai 2 meciuri pentru Dinamo, el revenind apoi la Bistriţa, de unde a fost achiziţionat de Rapid Bucureşti, doi ani mai târziu.