Premierul Ungariei a felicitat-o pe UTA în anul promovării! Viktor Orban: „Poate puţini credeau că banii și energia depusă vor da roade”
Orban a felicitat-o pe UTA în anul revenirii, după 12 sezoane de absență, în elita fotbalului românesc, în Liga 1. Nu este vorba despre Orbanul României, Ludovic, până de curând prim-ministru, ci tocmai despre premierul țării vecine, Ungaria.
Viktor Orban susține că a citit cu plăcere despre performanța „Bătrânei Doamne” în ziarul maghiar „Nemzeti Sport”, o felicită din inimă și-i dorește un parcurs la fel de bun și pe mai departe.
Premierul Ungariei, felicitări pentru UTA, după promovarea în Liga 1
Mai jos aveți întreg mesajul premierului maghiar venit pe adresa UTA-ei în vară, dar pe care conducerea clubului l-a „desecretizat” acum, cu acordul oficialului maghiar.
„Pt. dl. Meszar Sandor
Arad
Stimate Meszar Sandor!
Am citit cu bucurie în „Nemzeti Sport” că echipa legendară a Aradului, UTA, a reușit să promoveze în prima ligă după 12 ani.
Atunci când în urmă cu câțiva ani s-a răspândit vestea, că Dumneavoastră aveți hotărârea fermă de-a readuce în primul eșalon fotbalistic una din cele mai galonate cluburi din Ardeal, multiplă campioană națională, care a dat mulți jucători în reprezentativele Ungariei și României, poate puţini au fost cei care credeau că, banii și energia depuse vor da roade.
După opinia mea, azi au toate motivele pentru a fi mândri de drumul lung și anevoios parcurs de la divizia a IV-a până în primul eşalon.
Permiteți-mi să vă felicit din inimă pentru acest succes deosebit atât pe Dumneavoastră, cât și pe membrii echipei, dorindu-vă o continuare la fel de frumoasă şi eficientă.
Budapesta, 5 august, 2020.
Cu salutări:
Orban Viktor”
- N.r. – Meszar Sandor este Alexandru Meszar, cel considerat părintele noului proiect UTA, echipă care a repornit în 2013 din Liga a 4-a Arad și acum a ajuns în Liga 1. În vară, Meszar a candidat pentru primăria Arad din partea UDMR.
Investiții masive în sportul intern, dar si cel…românesc
2 miliarde de euro reprezintă investiția realizată în fotbalul din Ungaria din 2011 până în prezent. Banii au venit din fonduri publice sau dinspre companii în virtutea unui proiect fiscal activ de 10 ani, prin care firmele private obțin facilități dacă direcționează către sport parte din profit.
Dar Guvernul de la Budapesta susține și grupările și Academiile de fotbal din zonele României cu populație preponderent maghiară. Investițiile s-au făcut la Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc, dar pe listă a apărut mai nou și Satu Mare.
Să intre și Aradul în orbita maghiarilor?