Petrolul se va confrunta cu probleme extrem de grave și poate chiar să dispară de pe harta fotbalului românesc. Anunțul a fost făcut de Valeriu Răchită, fostul jucător al „lupilor” care spune că dacă planul de reorganizare nu va fi aprobat, atunci clubul va intra în faliment.
„Aș vrea să fiu optimist dar nu am cum, situația este foarte grea la Ploiești, dacă pe data de 18 nu se va aproba planul de reorganizare, Petrolul va fi în faliment, Petrolul la care am jucat ațâția ani va dispărea”, a declarat Valeriu Răchită la DigiSport.
Răchită s-a declarat nemulțumit de modul în care a fost condus clubul în ultima perioadă și speră ca actuala structură de conducere să se retragă și să lase locul unor oameni care pot ține clubul pe linia de plutire.
„Am fost al Petrolului de la copii și juniori,până la câștigarea Cupei României,am fost căpitanul acelei echipe.La aniversarea de 10 ani de la câștigarea Cupei,m-am retras din fotbal,acum,anul ăsta se implinesc 20 ani,poate se retrage actuala conducere”, a mai precizat Valeriu Răchită.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER