Prepeliță:”Noi am câștigat azi, lor le urez baftă cu Hamburg!”
Mijlocașul echipei Universitatea Craiova, Andrei Prepeliță, a fost fericit la finalul întâlnirii dintre echipa sa și Unirea Urziceni. Prepeliță a spus că cei de la Urziceni nu au fost obosiți în partida de astăzi și că Universitatea merita victoria. Craiova a învins în deplasare cu 2-1 pe Unirea Urziceni.
"A fost o partidă echilibrată în care noi am fructificat toate ocaziile pe care le-am avut. Nu pot să zic că fotbaliștii de la Urziceni au fost obosiți. Au un lot foarte numeros, cu mulți străini, care pot intra oricând în locul titularilor. Astăzi am câștigat noi, dar lor le urez baftă cu Hamburg-ul", a declarat Prepeliță