Corriere dello Sport anunță că Tătărușanu s-a înțeles cu Fiorentina, transferul său urmând a se oficializa la finalul acestei săptămâni. Presa din Italia anunță că Vincenzo Montello va miza pe Neto, Tătărușanu urmând a fi a doua variantă. Românul va semna un contract pe trei sezoane cu gruparea „viola”.
Aflat la final de contract cu Steaua, Ciprian Tătărușanu (28 de ani) nu a mai dorit să continue la gruparea campioană și va ajunge în Serie A liber de contract. În acest moment, portarul se află cu echipa națională în Elveția pentru două meciuri amicale cu Algeria și Albania.
„Steaua mi-a propus prelungirea contractului, dar am refuzat. Oferta care mi s-a făcut nu era ceea ce mă așteptam. Oferta Stelei este o ofertă foarte bună pentru campionatul României, dar cred că cinci ani mi-au fost de ajuns la această echipă. Cred că am nevoie de altceva în viitor”, a declarat zilele trecute Tătărușanu pentru ProSport.
Fiorentina a terminat campionatul Italiei pe locul 4, urmând a evola în Europa League.
3 fotbaliști români au mai evoluat în trecut pentru Fiorentina. Marius Lăcătuș (1990-1991), Bogdan Lobonț (2005-2007) și Adrian Mutu (2006-2011)
Ce portari români mai activează în străinătate:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER