Presa elenă despre instalarea grecului Marinos Ouzounidis la Craiova: „Este aşteptat să-şi vadă noua echipă şi apoi să semneze contractul”

Presa elenă despre instalarea grecului Marinos Ouzounidis la Craiova: „Este aşteptat să-şi vadă noua echipă şi apoi să semneze contractul”
  • Publicat:

Vestea instalării grecului Marinos Ouzounidis pe banca tehnică a Universităţii Craiova, anunţată în premieră de ProSport, a fost difuzată şi de presa elenă.

Astfel, cel mai important cotidian de sport din Grecia, Gazzetta.gr, anunţă că fostul tehnician de la Panathinaikos şi AEK, ultima dată la APOEL Nicosia, îşi va cotinua cariera la vicecampioana României.

Presa din Grecia, despre venirea antrenorului Marinos Ouzounidis la Craiova

„Marinos Ouzounidis revine pe banca tehnică! El îşi va continua cariera de antrenor în România, după ce s-a înţeles în toate privinţele cu Universitatea Craiova. Antrenorul de 52 de ani a ajuns la un acord cu Universitatea Craiova și sâmbătă este așteptat în România să-și urmărească la lucru noua echipă împotriva lui Dinamo București și apoi să-și semneze noul contract. Ouzounidis a început sezonul în APOEL Nicosia, dar a plătit pentru parcursul slab al echipei, arătându-i-se uşa în octombrie anul trecut”, scrie Gazzetta.gr.

Grecul Marinos Ouzounidis (52 de ani) va antrena Universitatea Craiova, după ce Cornel Papură a fost demis, iar interimatul este asigurat de Dragoş Bon. Antrenorul elen este aşteptat în Bănie pentru derby-ul de sâmbătă, cu Dinamo, dar va debuta ca antrenor al oltenilor la meciul de la Botoşani, din Cupa României. La Universitatea, antrenorul grec va avea un salariu de 15.000 de euro pe lună, plus bonusuri de performanţă. Marinos Ouzounidis nu a câştigat un singur trofeu, titlul, în Cipru, cu APOEL Niscosia, acum 17 ani.

Marinos Ouzounidis şi-a început cariera de antrenor ca secund al lui Giannis Matzurakis, antrenor de origine română, la Xanthi Skoda, în 2005. Pe AEK Atena a condus-o în grupele Champions League, unde elenii au întâlnit Bayern Munchen, Ajax şi Benfica. Le-a mai antrenat pe Panathinaikos, AEL Larissa, Iraklis Salonic, Skoda Xanthi, Platanias, Ergotelis Creta şi Panionios Atena.  A fost numit „antrenorul sezonului” în Grecia, în 2016.

Ca fotbalist, Marinos Ouzounidis a fost fundaş central şi a jucat la Panathinaikos, Xanhi, APOEL Nicosia, formaţii pe care le-a pregătit şi ca antrenor, dar şi la Paniliakos şi Le Havre. Are 50 de selecţii şi 4 goluri în naţionala Greciei, fiind şi căpitan al Ethniki. Din această postură, a jucat şi contra României, într-un amical la Pireu, în 2000, câştigat cu 2-0 de eleni.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor
Ce sancțiune riscă Jude Bellingham la EURO, după gestul golănesc îndreptat spre banca Slovaciei
Ce sancțiune riscă Jude Bellingham la EURO, după gestul golănesc îndreptat spre banca Slovaciei
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Andreea Antonescu, mai sexy după a doua naștere. Artista are ACUM o siluetă de invidiat! Secretele sale pentru a se menține în formă la 41 de ani
Andreea Antonescu, mai sexy după a doua naștere. Artista are ACUM o siluetă de invidiat! Secretele sale pentru a se…
Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță
Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
Ioan a investit 20.000 de euro şi culege roadele după 7 ani. Pariul câştigat de fostul poliţist devenit fermier
Ioan a investit 20.000 de euro şi culege roadele după 7 ani. Pariul câştigat de fostul poliţist devenit fermier
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de ani
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de…
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la limba și literatura română, prima probă scrisă de la Bacalaureat
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la limba și literatura română, prima probă scrisă de la Bacalaureat
Obligatoriu pentru proprietarii de apartamente. Regulă la întreținere pentru cei care stau la bloc
Obligatoriu pentru proprietarii de apartamente. Regulă la întreținere pentru cei care stau la bloc
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Wimbledon evidențiază drama lui Halep: imaginea care pare a fi acum dintr-o altă viață FOTO
Wimbledon evidențiază drama lui Halep: imaginea care pare a fi acum dintr-o altă viață FOTO
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?
Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×