Presa elenă despre instalarea grecului Marinos Ouzounidis la Craiova: „Este aşteptat să-şi vadă noua echipă şi apoi să semneze contractul”
Vestea instalării grecului Marinos Ouzounidis pe banca tehnică a Universităţii Craiova, anunţată în premieră de ProSport, a fost difuzată şi de presa elenă.
Astfel, cel mai important cotidian de sport din Grecia, Gazzetta.gr, anunţă că fostul tehnician de la Panathinaikos şi AEK, ultima dată la APOEL Nicosia, îşi va cotinua cariera la vicecampioana României.
Presa din Grecia, despre venirea antrenorului Marinos Ouzounidis la Craiova
„Marinos Ouzounidis revine pe banca tehnică! El îşi va continua cariera de antrenor în România, după ce s-a înţeles în toate privinţele cu Universitatea Craiova. Antrenorul de 52 de ani a ajuns la un acord cu Universitatea Craiova și sâmbătă este așteptat în România să-și urmărească la lucru noua echipă împotriva lui Dinamo București și apoi să-și semneze noul contract. Ouzounidis a început sezonul în APOEL Nicosia, dar a plătit pentru parcursul slab al echipei, arătându-i-se uşa în octombrie anul trecut”, scrie Gazzetta.gr.
Grecul Marinos Ouzounidis (52 de ani) va antrena Universitatea Craiova, după ce Cornel Papură a fost demis, iar interimatul este asigurat de Dragoş Bon. Antrenorul elen este aşteptat în Bănie pentru derby-ul de sâmbătă, cu Dinamo, dar va debuta ca antrenor al oltenilor la meciul de la Botoşani, din Cupa României. La Universitatea, antrenorul grec va avea un salariu de 15.000 de euro pe lună, plus bonusuri de performanţă. Marinos Ouzounidis nu a câştigat un singur trofeu, titlul, în Cipru, cu APOEL Niscosia, acum 17 ani.
Marinos Ouzounidis şi-a început cariera de antrenor ca secund al lui Giannis Matzurakis, antrenor de origine română, la Xanthi Skoda, în 2005. Pe AEK Atena a condus-o în grupele Champions League, unde elenii au întâlnit Bayern Munchen, Ajax şi Benfica. Le-a mai antrenat pe Panathinaikos, AEL Larissa, Iraklis Salonic, Skoda Xanthi, Platanias, Ergotelis Creta şi Panionios Atena. A fost numit „antrenorul sezonului” în Grecia, în 2016.
Ca fotbalist, Marinos Ouzounidis a fost fundaş central şi a jucat la Panathinaikos, Xanhi, APOEL Nicosia, formaţii pe care le-a pregătit şi ca antrenor, dar şi la Paniliakos şi Le Havre. Are 50 de selecţii şi 4 goluri în naţionala Greciei, fiind şi căpitan al Ethniki. Din această postură, a jucat şi contra României, într-un amical la Pireu, în 2000, câştigat cu 2-0 de eleni.