Președintele lui Dinamo, replică extrem de dură pentru cei de la Sepsi: „Să se mute cu totul în Ungaria, nu îi ține nimeni cu forța aici. Să vadă Articolul 1 din Constituție!”
Dinamo a învins, sâmbătă, în deplasare, 1-0, pe Sepsi în etapa 23 a Ligii 1 Betano, dar meciul „continuă” între cele două tabere. Cei din Sfântu Gheorghe cer măsuri dure acuzând fanii roș-albi de manifestări xenofobe. Câinii au afișat un banner pe care scria „Doar România, Doar Dinamo București, Fără Autonomie În Ținuturile Românești”, mesaj considerat de gazde ca fiind antimaghiar.
Cei de la Sepsi se vor adresa tuturor comisiilor abilitate și au explicat totul într-un comunicat postat pe pagina oficială de facebook a clubului în care se vorbește despre „atrocități”. Măsurile luate de oficialii formației din Sfântu Gheorghe l-au enervat la culme pe președintele lui Dinamo, Alexandru David.
„Tupeul unora nu cunoaște limite! Domnul Bokor să lase victimizarea asta penibilă și să pună mâna la treaba. Când băteau pe toată lumea era meritul lor, acum când iau bătaie e vina altora. Nu mai țîn strategiile astea ieftine. Acum o săptămâna urlau că vine meciul cu Dinamo, le tremurau brăcinarii, dar acum văd că tot de luni urlă de Gaz Metan. Să lase prostiile și să joace fotbal”, a declarat Alexandru David, conform gsp.ro.
Președintele roș-albilor a continuat în aceeași notă dură: „Văd că pe aceșți oameni îi „strânge haina” României. Jandarmeria nu e bună, probabil vor să apeleze la jandarmeria din Ungaria, observatorii nu sunt buni, arbitrii nu sunt buni. Păi, să se mute cu totul în Ungaria, nu îi ține nimeni cu forța aici. Văd că oficialul de la Sepsi e deranjat că se vorbește despre Dinamo. Văd că are tupeul inimaginabil să spună că „mor câinii”.
„Trezește-te, omule, „câinii” nu vor muri niciodată, dar să fii sigur că experimentele de laborator nu au viață lungă! Nu plânge tu că rămâi fără spectatorii, chipurile scârbiți, că ei au fost 5.000 dintr-un singur motiv – să vadă Dinamo. Poate nu-ți dai seama! Și scade din 5.000 cei 1.000 de „câini roșii” care v-au fost oaspeți. Păi, am ajuns să ne fie rușine să mergem să jucăm fotbal în țară noastră pentru că apar astfel de tupeiști să ne tragă de urechi?”, a tunat oficial celor din „Ștefan cel Mare”.
„Domnul Bokor vorbește de scandări când tot stadionul lor e plin de steagurile Ținutului Secuiesc, când la difuzoare pune la maxim imnul ținutului secuiesc? Asta ce e? Oare nu sunt provocări pe față? Ce ar trebui să facă oaspeții dumnealor, să lase capul jos în țară lor? Să întoarcem și celălalt obraz la noi acasă, să ne umilească cum vor ei? Văd că sunt deranjați că am adus steagul României mari la meci și că galeria a expus un banner cu mesajul ‘Doar România, Doar Dinamo București, fără autonomie în ținuturile românești’.Să vadă domnul Bokor Articolul 1 din Constituție care spune că ‘România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil’. Domnule Bokor, te deranjează Constituția țării al cărei cetățean ești? Mută-te atunci!”, a încheiat acesta.