Președintele unui club din Liga 1, mesaj prin videoconferință cu jucătorii: „Facem eforturi să găsim bani și să achităm salariile întregi pe luna februarie”

ciprian paraschiv uefa

Conducerea clubului din Copou a avut astăzi o discuție cu majoritatea jucătorilor, prin videoconferință, iar principala temă a întâlnirii online a fost decizia clubului de a suspenda salariile pe perioada stării de urgență.

La finalul discuției cu jucătorii, președintele Ciprian Paraschiv a declarat că jucătorii au înțeles situația și că prioritatea în acest moment a clubului este achitarea salariilor întregi pe luna februarie, astfel încât jucătorii să ajungă cu banii la zi.

„Astăzi am avut o videoconferință cu jucătorii, le-am explicat deciziile luate de către club și le-am ascultat doleanțele. Un mesaj a fost dedicat în special jucătorilor străini, pentru că înțelegem cu toții cât de greu le este, pentru faptul că stau în casă departe de familii. Este greu să stai într-o țară străină, în această incertitudine.

Am o echipă frumoasă, care a înțeles situația. Sunt multe probleme pe care le-au ridicat jucătorii, principala ar fi aceea ca noi să reușim să le achităm salariile pe luna februarie, întregi. Facem eforturi foarte mari să găsim bani în piață în această perioadă, astfel încât jucătorii să ajungă oarecum la zi cu salariile. Chiar vreau să le mulțumesc public jucătorilor pentru decența pe care au avut-o în înâlnirea noastră și le transmit un mesaj de susținere, să fie puternici! Iar dincolo de fotbal, trebuie să înțelegem cu toții că trebuie să ne protejăm, să fim sănătoși.

Dacă suntem sănătoși, viața își va relua cursul normal și fotbalul va reveni acolo unde îi este locul”, a declarat președintele executiv al Politehnicii Iași, Ciprian Paraschiv.

 

 

Publicat: 28 03. 2020, 14:16