Președintele Viitorului anunță: „Sevilla a trimis o ofertă concretă pentru Ianis”. Decizia luată de Gică Hagi

Gică Hagi (53 de ani) a avut ocazia, în vară, de a-l vinde pe Ianis Hagi (20 de ani) la Sevilla, dar a refuzat suma pusă pe masă pentru andaluzi. Acum, Viitorul e conștientă că evoluțiile bune ale tânărului mijlocaș ofensiv vor mai atrage oferte în perioada de mercato din iarnă.

În vară, înainte să marcheze cinci goluri, să ofere patru pase decisvie pentru Viitorul și să conducă naționala României spre primul European Under 21 din ultimele două decenii, Ianis Hagi se putea muta în La Liga, la liderul campionatului, Sevilla. Dar Gică Hagi nu a fost mulțumit cu suma propusă, a dezvăluit, marți, Cristian Bivolaru, președintele constănțenilor: „În vară, a fost o ofertă concretă din partea celor de la Sevilla. Suma a fost puțin mai mare decât cea pe care a plecat la Fiorentina (n. red – două milioane de euro), dar Gică Hagi nu a fost de acord cu ea, așa că Ianis a rămas la noi”, a declarat oficialul fostei campioane a României, la Pro X.

Pentru că Ianis joacă foarte bine, are cifrele și vârsta de partea sa, Viitorul așteaptă ca în iarnă să fie iarăși coadă la ușa „Regelui” pentru semnătura fiului său: „Sincer, eu mi-aș dori să nu plece, să mai rămână la noi până la finalul sezonului. Dar există această posibilitate, da. Ne așteptăm să primim oferte concrete pentru el. Cota lui Ianis a crescut din vară și până acum datorită evoluțiilor lui”, a mai transmis Bivolaru.

Publicat: 27 11. 2018, 13:33
Actualizat: 27 11. 2018, 13:34