Presing la Gnohere! „Bizonul” a primit o nouă ofertă pentru a pleca de la Dinamo. Salariul foarte mare cu care a fost ademenit și ce decizie a luat

Eddy Harlem Gnohere nu e dorit doar de Steaua. Mircea Rednic a anunțat că atacantul de 28 de ani a primit, miercuri dimineață, o ofertă foarte tentantă din Emiratele Arabe Unite, dar „Bizonul” a decis să nu dea curs propunerii care i-ar fi adus un salariu foarte bun.

Situația vârfului francez e destul de complicată. Gigi Becali a anunțat că în iarnă sunt șanse foarte mari să îmbrace tricoul Stelei, iar atacantul s-a întors la antrenamentele lui Dinamo și a jucat în meciul amical cu CS Tunari, în care a și înscris din penalty. În zilele în care relațiile dintre atacant și Dinamo sunt destul de tensionate, Gnohere contrazicându-i pe conducătorii dinamoviști cu privire la oferta de prelungire a contractului, „Bizonul” s-a trezit cu o nouă ofertă.

Mircea Rednic, omul care l-a adus pe Gnohere la Dinamo și a crezut până la capăt în potențialul său, a dezvăluit că fiica sa, Luana, care este și agentul jucătorului a primit o ofertă pe numele lui Gnohere, dar vârful de 28 de ani a refuzat-o, în ciuda salariului tentant propus de o echipă din Emiratele Arabe Unite: „Azi a venit o ofertă din Emirate, însă a refuzat-o, deși avea un salariu de 400.000 euro. Luana are hârtie prin care poate negocia cu orice echipă din străinătate la suma de 600.000 euro. Ionuț Negoiță a fost de acord cu această solicitare”, a spus Rednic, la Sport Total FM.

Publicat: 08 09. 2016, 17:32
Actualizat: 08 09. 2016, 17:41