Portarul moldovean Nicolai Calancea, în vârstă de 30 de ani, și-a prelungit contractul cu formația CS Universitatea Craiova până în 2020, se arată pe site-ul csuc.ro.
Portarul titular al echipei naționale a Moldovei, pentru care a strâns 18 selecții până în prezent, evoluează la Craiova din vara anului 2016, perioadă în care a adunat 30 de meciuri, iar în 14 dintre ele nu a primit gol.
Calancea a jucat primul meci oficial la CS Universitatea Craiova cu Pandurii Târgu Jiu, pe 22 iulie 2016, iar în partida cu Dinamo, din sferturile Cupei României, a transformat un penalty la loviturile de departajare. După meci, antrenorul Gigi Mulțescu a declarat într-o notă amuzantă că goalkeeper-ul său s-ar potrivi la Barcelona deoarece are un joc bun de picior, iar catalanii încep construcția fazelor de la portar.
Nicolai Calancea a fost ales jucătorul meciului cu Dinamo, pe site-ul clubului craiovean. Portarul a strâns 51 la sută din voturi. Pe locul al doilea s-a clasat Nicușor Bancu, cu 21 la sută, iar pe trei, Andrei Ivan, care primit șapte la sută din voturi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER