Acționarul dinamovist Ionuț Negoiță este în aceste zile cel mai activ personaj din conducerea clubului alb-roșu. După ce Dragoș Săvulescu a anunțat că pleacă din Ștefan cel Mare, cel mai nou membru al acționariatului „câinilor” își dorește să preia controlul absolut, însă nu toată lumea este convinsă că el poate face acest lucru. Fostul acționar Vladimir Cohn este sceptic în privința lui Negoiță și explică motivele pentru care s-a retras de la Dinamo în 2007.
„‘Ce am investit eu în club s-a dus doar pe plata datoriilor, de aceea vreau să dau eu toți banii, dar să fiu și acționar majoritar’. Eu nu cred, totuși, că Negoiță va face față singur. Când s-a băgat în această situație, a analizat-o, iar acum vine el, mare deștept, și spune că face el totul. Când a venit Negoiță la Dinamo, clubul nu era în vreun șanț, oamenii ăștia îl țineau, chiar dacă cu chiu cu vai. Eu m-am retras pentru că clubul o luase la vale și o luase repede. Cred că acum e pe fundul craterului”, a spus Cohn la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER