Prețul lui Costea
Probabil că nimeni nu se gândea în 2005, atunci când Universitatea l-a cumpărat la pachet cu fratele său pentru doar 50.000 de euro, că Florin Costea va ajunge în doar patru ani să valoreze milioane de euro. În aceste condiții, procentul de 25 la sută dintr-un eventual transfer, pe care fostul său club, CSM Rm. Vâlcea, îl deține, a ajuns subiect de negociere între clubul vâlcean și Adrian Mititelu.
Dacă l-ar vinde pe Costea, patronul Craiovei ar trebui să cedeze un sfert din banii încasați vâlcenilor, motiv pentru care Mititelu a cerut să se întâlnească cu șefii divizionarei secunde pentru a încerca să-i convingă pe aceștia să renunțe la procentul de 25%. Conștienți însă cât de mult înseamnă un sfert din Florin Costea, vâlcenii cer 500.000 de euro plus trei tineri jucători valoroși în coproprietate: mijlocașul Irinel Găman, fratele fundașului Științei, mijlocașul Daniel Giurcă și fundașul Nicușor Neacșu. Găman a fost împrumutat și în sezonul trecut la Vâlcea, Giurcă este o tânără speranță a Craiovei, în timp ce Neacșu este căpitanul echipei a doua. „Luni mă întâlnesc cu Adrian Mititelu să discutăm de procentul pe care îl avem din Costea. Am cerut o sumă de bani, plus trei jucători: Irinel Găman, Giurcă și Neacșu. Cred că ne vom înțelege cu Universitatea. Săceanu iese din discuție, nu cred că-l mai luăm” a spus directorul general al CSM Rm. Vâlcea, Florin Verigeanu.
87 de meciuri a disputat Florin Costea pentru Universitatea, în trei sezoane
38 de goluri a înscris Costea pentru Universitatea în campionat și Cupa României
10 milioane de euro este suma pentru care Adrian Mititelu a spus că îi va da drumul lui Costea