Două titluri, două Cupe și o Supercupă sunt premiile CFR-ului în ultimii opt ani. Peste nouă zile, Clujul poate lua al șaselea trofeu, la Iași. Bilanț contabil: 65 de milioane de euro. Bugetul de transferuri al Șahtiorului pentru acest sezon de Liga Campionilor.
Vara lui 2004. CFR-ul scoate ochii în Liga I. „Am intrat în fotbal să mă bat la titlu și voi reuși”, era speech-ul lui Arpi, care stârnea rumoare și îndoială printre fanii vișiniilor. Urmează 2006, când CFR-ul se lipește ca un magnet de o finală de Intertoto. Surpriza devine certitudine în vara lui 2007, când Bergodi împinge CFR-ul la prima aventură de UEFA. Urcușul Clujului atinge apogeul în start de mai 2008, când își trece în palmares primul titlu. Leagă apoi două Cupe și o Supercupă. 15 mai 2010: Paszkany ridică deasupra capului al doilea titlu și, implicit, o nouă calificare în grupele Ligii Campionilor.
Titlul aduce cel puțin 15 milioane
Contabilii patronului CFR-ului au tras linia: 65 de milioane de euro l-au costat pe Arpi opt ani de când a preluat CFR-ul, din care 24 de milioane au reprezentat însă doar noua față a stadionului din Gruia.
„Echipa a reușit să facă totul, sunt foarte fericit că investiția mea s-a transformat în performanță și bucurie pentru sute de mii de oameni. E un moment magic atât pentru clujeni, cât și pentru prietenii noștri. Golul de 2-1 ne-a descătușat”, crede acum Paszkany, care cere însă și al șaselea trofeu. „Campioana se respectă, mergem și la Piatra-Neamț să facem tot ce putem pentru a câștiga, apoi vrem să aducem Cupa de la Iași”, a impus Arpi. Titlul câștigat și participarea în Ligă aduc în vistieria CFR-ului cel puțin 15 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER