Prevestiri de titlu
Giuleștenii au mai depășit baremul de douăzeci de goluri după
primele nouă etape doar în 1999 și 2003, când au reușit să câștige
titlul de campioană.
Echipa pregătită de Viorel Hizo a reușit să câștige la Piatra Neamț
al cincilea meci consecutiv, patru în campionat și unul în Cupa
României. Mai mult, succesul din Moldova este al treilea la rând în
care fotbaliștii antrenați de Hizo au marcat patru goluri.
Revirimentul giuleștenilor din ultimele meciuri s-a datorat în
special lui Alexandru Ioniță, care a schimbat total jocul ofensiv.
Dacă în primele trei deplasări giuleștenii au suferit trei
înfrângeri, înscriind un singur gol, reușit de Bozovic la Ploiești,
odată cu titularizarea lui Ioniță ofensiva s-a dinamizat, atacantul
de 20 de ani al Rapidului reușind să marcheze un gol și să fie
coautor la alte patru reușite ale lui Buga. Deși tânărul vârf este
în formă și este apreciat de toată lumea, el câștigă
„impresionanta” sumă de 300 de euro pe lună, în timp ce colegul
său, portughezul Joao Paulo Pinto, câștigă aproximativ de cincizeci
de ori mai mult decât acesta!
Încă nu i-au mărit
salariul
După meciul cu Internațional Curtea de Argeș, conducerea clubului a
anunțat că îi va mări contractul lui Alexandru Ioniță. Acesta
câștigă 300 de euro pe lună, iar noul contract pe care i l-a propus
Copos este de 2.000 de euro pe lună plus bonusuri. „Am fost sunat
de domnul Copos și m-a invitat la negocieri, dânsul este pregătit
să-i facă un contract corect lui Ioniță”, a declarat impresarul
fotbalistului, Traian Gherghișan.
„Nu am
semnat”
Deși mai are trei luni de contrac,t Mugurel Buga a reușit să
marcheze șase goluri pentru Rapid în patru jocuri de campionat, el
fiind golgheterul Ligii I după nouă etape. La începutul sezonului,
Buga nu prea intra în planurile conducerii administrative, însă
acum oficialii rapidiști vor să-i activeze o clauză și să-i
prelungească contractul pe încă un sezon. „Momentan nu am discutat
nimic cu conducerea clubului, eu vreau să-mi fac datoria pentru
Rapid”, a declarat fotbalistul.