Prietenie spulberată!** Iancu și Porumboiu s-au bălăcărit la TV: „Nu pot să port un dialog cu un maldăr de rahat!”

La sfârșitul meciului dintre FC Vaslui și Poli, scor 1-1, Adrian
Porumboiu a acuzat arbitrajul lui Alexandru Deaconu. Patronul lui
FC Vaslui crede că strategia lui Poli dinaintea meciului a fost o
cacealma, bănățenii fiind mulțumiți de fapt de delegarea făcută de
CCA.

Aflați în direct la o emisiune la Digi Sport, între cei doi a
izbucnit un conflict.

„Ești paranoic, ești un vagabond!”, a spus
Iancu.

„Nu pot să port un dialog cu un maldăr de rahat! Cum îți
permiți să-mi dai tu mie lecții de fotbal?”
, a fost
replica lui Adrian Porumboiu.

Marius Stan era sigur că cei doi conducători se vor certa.
Președintele Oțelului Galați a declarat, înainte de FC Vaslui-Poli,
că între Marian Iancu și Adrian Porumboiu nu este decât o prietenie
aparentă: „Nu mă interesează ce rezultat va fi la meciul de
la Vaslui, important e ce facem noi, ceilalți pot să-și spargă
capetele între ei și veți vedea că și le vor sparge. Pentru că
aparenta prietenie dintre ei, nu-i de fapt o
prietenie”
.

Publicat: 06 05. 2011, 00:25
Actualizat: 06 05. 2011, 08:38