Deși este cotat cu prima șansă de a prelua Rapidul după ce portughezul Jose Peseiro va părăsi gruparea din Giulești, Marius Șumudică este îndrumat de prieteni să nu meargă în acest moment la o echipă mare și să își șlefuiască abilitățile de tehnician la grupări mai mici. Impresarul Ana Maria Prodan, prietenă cu fostul jucător, este una din vocile care nu l-ar vrea pe "Șumi" antrenor al Rapidului.
"Ar fi o mare greșeală dacă s-ar duce să antreneze la Rapid. Cu situația asta instabilă de la echipă se poate trezi demis după câteva etape. Orice demitere, indiferent de motiv, nu dă bine în CV-ul unui antrenor. El trebuie să antreneze o echipă mai mică pentru a-și încerca forțele în Liga I. Îl știu foarte bine pe Marius, știu că ar vrea să meargă în Giulești, dar nu cred că acum este momentul potrivit", a spus Ana Maria Prodan la Sport Total FM.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER