Prietenul lui Ronaldo
Simao s-a antrenat ieri pentru prima dată în echipamentul lui Dinamo și visează să joace alături de „câini” în Liga Campionilor, unde speră să-l reîntâlnească pe Cristiano Ronaldo.Â
Bruno, în cele din urmă ai ajuns în „Ștefan cel Mare”…
Da. Știu că am fost dorit aici și în vară. Sunt mulțumit că până la urmă situația s-a clarificat și am reușit să vin la cel mai bun club din România. Pentru mine, Dinamo e cea mai puternică formație din Liga I.
Totuși e concurență pe banda stângă. Nu te temi?
Am venit să fac ceea ce știu cel mai bine, adică să joc fotbal și să ajut echipa pentru a câștiga titlul. Nu îmi e frică de concurență, pentru că depinde doar de mine dacă mă voi impune în echipa de start.
Ai un nume celebru, ca Simao Sabrosa. Crezi că vei ajunge la fel de valoros?
(râde) Îmi doresc să fiu la fel de bun ca el, dar mai am multe de făcut până să ajung la nivelul lui. Dar cunosc un alt superjucător din țara natală.
Pe cine?
Cristiano Ronaldo. Am jucat împreună la echipa națională de tineret a Portugaliei. Și acum păstrăm legătura, mai vorbim la telefon… Sper să ne întâlnim în Liga Campionilor. Dacă am ajuns la Dinamo, e clar că îmi doresc să ne calificăm în Champions League, mai ales că acum suntem pe primul loc și avem cele mai mari șanse să atingem acest obiectiv.