Dacă Florin Gardoș a semnat pentru încă două sezoane cu CS Universitatea Craiova, Apostol Popov se va despărți în curând de gruparea din Bănie.
Fundașului bulgar de 35 de ani îi expiră contractul pe 30 iunie și oficialii olteni l-au anunțat că nu mai vor o nouă înțelegere. Popov a jucat destul de puțin în ultimele două campionate în Bănie, din cauza accidentărilor dese. În cele patru sezoane petrecute la Craiova, Popov a evoluat în 66 de meciuri și a marcat două goluri.
Deși are o ofertă și din România, Popov va încerca să revină în campionatul bulgar, unde îl vor două echipe. „A fost senzațional să câștigăm Cupa României, un trofeu este adevărata răsplată a muncii de un sezon, dar cu siguranță voi pleca de la Craiova, conducerea clubului m-a anunțat deja că nu-mi va prelungi contractul. Am o ofertă din România și două din Bulgaria, voi vedea ce voi alege. Vreau să mai joc, cred că pot să o fac până la 40 de ani. Mi-aș dori să-mi închei cariera la Botev Plovdiv, dar să vedem când”, a declarat Popov pentru presa din țara sa.
După experiența din România, stoperul consideră că Liga 1 Betano este peste cea bulgară: „În România m-am adaptat repede, la început am fost singurul bulgar de la Craiova, apoi mi s-au alăturat Zlatinski, Iliev și Dimitrov. Campionatul românesc este puțin peste cel din Bulgaria. Ca și infrastructură, nu este termen de comparație. Spre exemplu, stadionul din Craiova este unul nou, de 30.000 de locuri și a costat peste 50 de milioane de euro”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER