Prima etapă, prima surpriză! Complexul Mediaș. Episodul 6:** CFR Cluj – Gaz Metan 1-1!

Dacă CFR are un complex, acela e Gaz Metan Mediaș. Cu siguranță clujenii n-au dormit bine, știind că debutează tocmai cu echipa pe care n-au învins-o de 5 meciuri. Campioana a început la fel de neconvingător sezonul cum l-a terminat pe cel precedent. Cu Ivo Pinto, Rada și Deac, dintre noii veniți, în primul „11”, echipa lui Andone n-a arătat mai nimic în prima parte, iar singurul șut pe poartă, din partea campionilor a venit abia în minutul 42.

Gazul lui Pustai a jucat iar cu tupeul și lipsa de presiune a personajului episodic, care umbrește din când în când personajul principal. Eric își făcea încă poze cu fanii în tribune, când Florin Dan, mijlocașul adus în această vară l-a avertizat pe Stăncioiu că va avea un meci greu, dar lovitura sa de cap a fost scoasă de sub transversală de portar (17). Un alt nou venit, Vasilache avea să-l „paralizeze” pe linia porții pe Stăncioiu, cu o lovitură liberă executată perfect, aproape de vinclu (28). Puținii spectatori clujeni, pe care meciul nu i-a prins în concedii vedeau parcă scenariul din debutul campionatului trecut, când Gazul se impunea cu 2-0, în Gruia. CFR-iștii au dat semne timide de echipă campioană abia pe final, dar Mureșan și Kapetanos au ratat ținta.

Gazul n-a contat în atac, după pauză

Orgoliul rănit de campioni al clujenilor s-a văzut după pauză, când echipa lui Andone a avut mai multă viteză și mai multe idei în atac. CFR-ul a început să înghesuie Gazul înspre poarta lui Buchta, care a greșit la șutul lui Bastos, dar reluarea lui Sougou a fost blocată (53). Același portar avea să respingă spectaculos lovitura de cap a lui Sougou (55), iar Todea s-a aruncat la sacrificiu la picioarele lui Bastos, pentru a-l bloca în careu (59).

Kapetanos a fost din nou salvarea CFR-ului, grecul egalând printr-o deviere, cu capul, pe spate (60), dar apoi și-a refuzat titlul de „om al meciului”, cu ratările din minutele 60 și 61.

În zadar a mai încercat Andone să dinamiveze atacul cu Valente, Vass și Ronny. Scorul a rămas egal, iar CFR-ul începe cu stângul noul sezon și nu scapă de complexul Gaz Metan. Singura consolare pentru clujeni e că și în sezonul trecut Gazul i-a încurcat la primul meci în Gruia, dar au luat campionatul.


CFR CLUJ: Stăncioiu – Ivo Pinto, Maftei, Rada, Camora – Deac, Sare, Mureșan, Bastos – Sougou, Kapetanos

Rezerve: Mincă, Piccolo, Sepsi, Edimar, Valente, Ronny, Vass

GAZ METAN: Buchta – Zaharia, Frăsinescu, Markovic, Vukadinovic – Todea, Fl. Dan – Avram, Vasilache, C. Petre – Vitinho

Rezerve: Pleșca, Ciucă, Fl. Lazăr, C. Gheorghe, Negru, Tahar, Dan Roman

Arbitri: S. Colțescu, M. Artene, D. Hulubei

VEZI AICI COMENTARIUL PARTIDEI ÎN FORMAT LIVE TEXT!


 

Publicat: 21 07. 2012, 23:21
Actualizat: 21 07. 2012, 23:27