Primele imagini cu Ionuț Negoiță, după implantul de păr și operația de „ștergere” a ridurilor. FOTO

Dan Nistor a declarat după meciul Dinamo – Viitorul, 3-2, că patronul Ionuț Negoiță a dispărut în ultima perioadă de lângă echipă, conducătorul roș-albilor suportând o operație de implant de păr, dar din câte se pare a fost supus și unei intervenții de ștergere a ridurilor.

Ce spunea Nistor după Dinamo – Viitorul despre Ionuț Negoiță

„Nu ne-am gândit la meciul de azi la restanțele financiare. Sincer, mi-aș dori foarte mult să vină Ionuț Negoiță la echipă, mi-e foarte dor de dânsul, n-a mai venit de mult timp. Îi fac o invitație pe această cale. Am auzit că și-a făcut implant, probabil nu o să-l mai recunoaștem

Ionuț Negoiță și-a făcut implant de păr

Ionuț Negoiță și-a făcut implant de păr, apelând la operația pe care fratele său, Robert, a efectuat-o cu câțiva ani în urmă. Politicianul a optat și pentru o intervenţie la nas, dar şi şi-a „şters” și ridurile de la nivelul frunţii. „Din poze se vede clar că a avut o rinoplastie și o injectare cu botox la nievelul frunții, dar și un implant de păr”, spuneau medicii care au analizat fotografiile lui Robert Negoiță.

Fotbaliști care și-au făcut implant de păr

Multe vedete din lumea fotbalului au apelat la această intervenție. Iată o listă cu foști sau actuali fotbaliști care și-au făcut implant de păr. Ștefan Radu, Gică Popescu sau Bogdan Stancu, iar de pe plan internațional: Wayne Ronney, Diego Simeone, Jurgen Klopp, Antonio Conte sau Ronald de Boer.

 

 

Publicat: 28 10. 2019, 15:01
Actualizat: 28 10. 2019, 15:25