Prima mare problemă apărută pentru Paul Pârvulescu la Steaua, din cauza patronului!** Dorința lui Gigi Becali i-ar putea ruina cariera
Paul Pârvulescu a fost adus la Steaua pentru a-l înlocui pe Latovlevici, care încă mai speră la un transfer la Saint Etienne. Totuși, fostul său antrenor, Cristi Pustai, dar și selecționerul U21 al României, Emil Săndoi, cred că fotbalistul ar da randament mai bun în poziția de mijlocaș decât cea de fundaș.
Gigi Becali a anunțat că Pârvulescu va evolua fundaș stânga, chiar dacă la Mediaș a jucat mai mult pe postul de mijlocaș stânga. Tehnicianul lui Gaz Metan spune că jucătorul a debutat în Liga I ca fundaș lateral, dar a preferat apoi să îi dea mai multe sarcini ofensive: „Centrează foarte bine și apare de multe ori la finalizare, în plus are o viteză foarte bună. Eu cred că la Steaua va juca mijlocaș”. Cât privește calitățile de apărător ale fotbalistului, Pustai s-a abținut să comenteze. De aceeași părere este și Emil Săndoi, care l-a folosit pe Pârvulescu fundaș stânga doar contra adversarilor slabi cotați, care nu puneau probleme apărării noastre. „El este mijlocaș la bază. Viteza, tehnica și șutul sunt calitățile unui jucător de atac și el le are pe toate”, a spus Emil Săndoi.
„Nu are forță și nu e agresiv”
Dacă pe fază ofensivă este considerat un jucător bun, nu același lucru îl poate spune Săndoi și despre fundașul Paul Pârvulescu. Selecționerul reprezentativei U21 este de părere că fotbalistul mai are de lucrat la două capitole pentru a putea juca și fundaș lateral. „Cred că ar trebui să își îmbunătățească mai mult agresivitatea în joc. Totodată, nici forță nu are. Dacă ar lucra mai mult la aceste capitole atunci ar putea deveni fără probleme și un fundaș de bandă foarte bun”, mai spune Săndoi.
700 de mii de euro, fără TVA, a plătit Steaua pentru a-și asigura semnătură lui Paul Pârvulescu
1 un gol a înscris Pârvulescu în acest sezon de Liga I, în prima etapă, contra lui FC Brașov