Prima reacție a Anei Maria Prodan, după „discursul lui Becali”:** „Tot ce am făcut pentru Steaua, am făcut gratis. Nu e niciun scandal, ne respectăm!”
Gigi Becali a surprins ieri, când a abordat „subiectul Ana Maria Prodan”. În presă au apărut mai multe articole în care se sugera că ar exista anumite tensiuni la Steaua, iar patronul, prin declarațiile sale, a alimentat această idee. „Citesc și eu prin presă și râd. Ce legătură are Ana Maria Prodan cu Steaua? Singura legătură e că este soția lui Reghe. Ce, aștept eu vreodată să aducă Ana Maria Prodan jucători la Steaua? Bine, eu nu o subestimez, dar știți concepția mea: eu nu colaborez cu femei.”, a fost replica latifundiarului.
Contactată de ProSport, soția lui Reghecampf a ținut să precizeze că nu există niciun del de ruptură la Steaua, climatul existent fiind unul de respect reciproc.
„Am citit tot ce scrie presa despre un „scandal” al meu cu Gigi Becali și frații Becali. Îl respect pe Gigi Becali și nu mă interesează să intru în polemică cu domnia sa, mai ales ca îi ador fetele, soția și mama, iar soțul meu este antrenor acolo. În afară de acest lucru vreau să înțeleagă toată lumea că nu am o prietenie cu familia Becali – este vorba doar de respect, pentru că așa este normal. În acest context, nu văd normale aceste discuții. Am încercat să-mi ajut gratis soțul, așa cum sunt eu manager bun, rău. Cât despre ce jucători au venit la Steaua de când este soțul meu antrenor am avut contribuție 100 la suta și sunt mândră de acest fapt. Nu o să cred vreodată că Victor sau Giovani becali se supără că un manager a adus la Steaua jucători buni, mai ales că ei sunt familia lui Gigi Becali, deci cu siguranță îi vor binele.„, a spus Ana Maria Prodan, pentru ProSport.
În ceea ce privește transferurile efectuate – Szukala, Rocha și Adi Popa sunt impresariați de Ana Maria -, aceasta a ținut să precizeze că nu a primit niciun fel de comision, direcționându-i pe fotbaliști spre Steaua datorită brandului clubului și al faptului că Reghecampf este antrenor acolo. Având încredere maximă în valoarea fotbaliștilor pe care îi reprezintă, era normal să îi îndrume spre formația roș-albastră, pentru a-l ajuta pe soțul său în atingerea obiectivelor.
„Am anunțat că tot ce am făcut pentru Steaua am făcut întotdeauna gratis, numai și numai pentru soțul meu, fără să aștept mulțumirile cuiva. Știu că este loc pe pământ pentru toți managerii din lume. Întotdeauna când ai valoare toți vorbesc despre tine. Eu am valoare și zâmbesc cind îi vâd pe toți că discută despre mine, indiferent că e de bine sau de rău. Jucătorii mei sunt senzaționali, chiar dacă nu prezintă interes pt alți manageri. Sunt mulțumită și fericită cu meseria mea și sincer nu-mi doresc recunoasterea lui Gigi Becali sau a celor ce își petrec viața vorbind despre mine. Pot însă să le dau o veste bună. Pot să promit că voi deveni numărul 1 în România în cel mai scurt timp. În rest, uniti spre 24!„, a mai spus agentul de jucători.