Prima reacție a lui Bărboianu, după ce Negoiță l-a acuzat că a trântit meciul cu Steaua: „S-a rupt ceva în mine! Vă jur că sunt șocat, era să cad din picioare”. Ce mesaj are pentru finanțatorul lui Dinamo

Fundașul Ștefan Bărboianu, dat afară de la Dinamo pentru că nu și-ar fi apărat corect șansele în derbyul cu Steaua, a negat acuzațiile de „blat” formulate la adresa lui de acționarul Ionuț Negoiță, cerându-i acestuia să se adreseze autorităților și să probeze afirmațiile făcute.

Sunt acuze foarte grave! Vreau să demonstreze aceste lucruri. Mă simt atât de curat. Am curaj să merg cu capul sus și pieptul înainte. Niciodată nu am luat parte la meciuri necurate. Mi-am rupt ambele picioare, le-am avut în ghips, pentru a face un nume în fotbalul românesc. Și primesc niște acuze false. N-am simțit niciodată ce am simțit acum. Mi se pare că s-a rupt ceva în mine. Am crezut că o să cad din picioare. Nu se poate așa ceva. Vă jur! Îl rog pe domnul Negoiță să se ducă să spună autorităților tot ce știe. Să arate dovezile. O să mă întâlnesc cu persoanele apropiate mie și o să luăm o decizie. Sunt niște acuze extraordinar de grave„, a spus Bărboianu la Dolce Sport.

Fostul fundaș dinamovist a afirmat că nimeni nu își dorea mai mult ca el să bată Steaua. „Cum a spus și dânsul, e vorba și de sentimente. E vorba de multe lucruri grave. Vă promit, vă jur, se va rezolva. Numele meu și tot ce am muncit eu până acum au fost făcute praf. Nimeni nu-și dorea mai mult decât mine să bată Steaua. Pentru mine e un șoc, vă jur că e un șoc. Trebuie să-mi revin. Trebuie să fiu atent ce zic. E bine că sunt înregistrările astea. Lucrurile nu vor rămâne așa. Niciodată nu am luat parte la un asemenea meci. Niciodată nu voi lua parte la un meci trucat. Vreau să dovedească ce a spus. Din gură toți putem să acuzăm„, a precizat Bărboianu.

Ștefan Bărboianu a anunțat că și el dorea să-și rezilieze contractul cu Dinamo la finalul sezonului: „Am fost chemat la Rin să vorbesc cu domnul Negoiță. Domnul Vali, care se ocupă cu insolvență, mi-a spus că i-a transmis domnul Negoiță să reziliem contractul. Și eu voiam la sfârșitul campionatului să reziliez. Toate cădeau în capul meu, al lui Lazăr, Matei și Alexe. Noi dădeam afară antrenorul. Am fost de acord cu rezilierea contractului„.

Fundașul de 27 de ani a declarat că a avut o relație foarte bună cu Ionuț Negoiță și a adăugat că nimeni din club nu i-a reproșat faultul comis în careu, în meciul cu Steaua, prin care rivalii au deschis scorul în derby. „Am avut o relație foarte bună cu domnul Negoiță. De ce nu am fost o măsea stricată în trecut? De ce spune că sunt trădător, când dânsul avea o părere extraordinară despre mine? Nimeni după meci nu mi-a reproșat faza aia. Toată lumea mi-a zis să ridic capul. Recunosc, e greșeala mea la acel fault. Dar de la greșeală până la faptul că eu am vândut meciul cu Steaua e SF. Ca fotbalist, când joci în asemenea derbiuri te transformi. Mi-am dorit prea mult, am fost prea determinat. Am vrut să fac un meci senzațional, să opresc toate atacurile. Din prea multă dorință am făcut această greșeală. De ce nu se ia jocul lui Bărboianu până la faza aia și după? Când a fost cornerul lui Bărboianu și a fost bară? Acest episod îmi va afecta imaginea, numele„, a mai spus Bărboianu.

Acționarul FC Dinamo, Ionuț Negoiță, l-a acuzat pe fundașul Ștefan Bărboianu, pe care l-a dat afară de la echipă, că nu și-a apărat corect șansele în derbiul cu Steaua, pierdut de „alb-roșii” cu scorul de 1-3, omul de afaceri precizând că știe toate detaliile „trădării”. Negoiță îl mai acuză pe „trădătorul” Bărboianu că nu se află la primul meci aranjat.

Publicat: 06 05. 2015, 19:22
Actualizat: 06 05. 2015, 19:23