Prima reacție a lui Teia Sponte după ce a luat coronavirus! Ce le-a povestit apropiaților cel mai bun prieten al lui Gigi Becali | EXCLUSIV
Joi s-a aflat că omul de afaceri Teia Sponte, cel mai bun prieten al lui Gigi Becali, are coronavirus. ProSport a aflat că acesta se află în acest moment în spital, iar starea sa este bună.
Afaceristul găsit pozitiv este omul care a ajutat la susținerea financiară a FCSB cât timp Gigi Becali a fost închis, între 2013 și 2015.
Teia Sponte se simte bine, dar este în spital
„Sunt bine acum, mă simt bine, nu am simptome grave. Am stat în casă trei luni și nu l-am luat, iar acum virusul acesta nenorocit a venit de la un membru al familiei. Suntem pe mâini bune, la spital”, a povestit Teia Sponte apropiaților, conform surselor ProSport.
Cunoscut ca unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Gigi Becali, omul de afaceri Teia Sponte a fost deseori implicat la FCSB. El a ocupat şi funcţia de vicepreşedinte al clubului!
Teia Sponte a fost „responsabil” de valiza cu 1,7 milioane de euro trimisă de Gigi Becali în 2008, la Cluj, în ceea ce a fost ulterior numit cazul valiza.
Cazul de coronavirus de la Dinamo
ProSport a anunțat, în exclusivitate, în această dimineață, știrea zilei conform căreia magazinerul clubului Dinamo a fost depistat pozitiv cu coronavirus, după ultima serie de teste efectuate.
În urma anunțului, partida dintre Dinamo și Chindia, care era programată sâmbătă, a fost amânată.
În urma cazului de coronavirus de la Dinamo, LPF ar putea decide amânarea semifinale de Cupa României, dintre Dinamo și FCSB.
Justin Ștefan, secretarul general al LPF, a dezvăluit pentru ProSport că meciul dintre Dinamo și FCSB din semifinalele Cupei României este în pericol din cauza depistării cu coronavirus a magazionerului alb-roșilor.
Gigi Becali a declarat în mai multe rânduri că nu se teme de coronavirus și de pandemia care a terorizat întreaga lume.
”Dacă se duc o mie de bolnavi de coronavirus și se împărtășesc curat, după aceea mă duc și eu. Hristos nu îmbolnăvește! Hristos face omul sănătos”, a declarat Gigi Becali în mai multe rânduri.