Prima reacție oficială în legătură cu „revolta” lui Miriuță. Ce a spus Mureșan despre criticile acide ale tehnicianului la adresa conducerii
Iuliu Mureșan, președintele CFR-ului, a luat poziție în legătură cu discursul dur la adresa conducerii avut aseară, după înfrângerea cu FC Brașov, scor 1-2, de Vasile Miriuță.
După 12 etape scurse din Liga 1, clujenii păreau singurii capabili să îi țină piept Stelei în cursa pentru titlu. Miriuță a venit cu o mentalitate de învingător la club, iar jucătorii păreau să interpreteze o cu totul altă partitură decât în ultimele două sezoane. Declarațiile date de antrenor în legătură cu neplata unor salarii au fost privite cu oarecare candoare de mulți, convinși că fostul tehnician al Ceahlăului încearcă să le adoarmă vigilența adversarilor.
Dar aseară, înfrângerea suferită de clujeni pe teren propriu a declanșat o adevărată furtună. Miriuță a fost realmente un vulcan la conferința de presă, criticându-l dur pe Paszkany pentru atitudinea avută: unii jucători nu sunt plătiți de șase luni, iar în aceste condiții nu se poate face performanță. Mai mult, antrenorul a amenințat chiar că echipa se gândește să nu facă deplasarea, etapa viitoare, la Botoșani, dacă lucrurile nu se vor rezolva, măcar parțial.
Doi conducători cu mână de fier, Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan au vrut să evite să comenteze la cald incidentul, însă astăzi, ultimul a făcut câteva precizări în legătură cu atitudinea avută de Miriuță. Președintele ardelenilor l-a convocat de urgență pe antrenor, pentru o discuție între patru ochi, și i-a explicat că sarcinile sale țin de pregătirea echipei, nu de gestionarea finanțelor.
„Nu am foarte multe de spus după tot ce s-a întâmplat aseară. Am avut o discuție foarte serioasă cu Vasile Miriuță. L-am atenționat să aibă grijă ce declară în mass-media. Este antrenor și trebuie să se ocupe de pregătirea tactică a echipei, nu de restul problemelor. Echipa traversa o perioadă bună și am speranța că lucrurile se vor rezolva„, a declarat Mureșan pentru știridesport.ro.
26 de puncte a adunat echipa din Gruia, în 13 etape, fiind în acest moment la 5 puncte distanță de liderul Steaua