Adrian Cristea (foto) e unul dintre titularii prost plătiți de la Dinamo. Nemulțumit, fotbalistul a obținut de la conducere un compromis: va fi plătit în funcție de prestațiile sale, „la bucată”.
Cu un contract care nu depășește 80.000 de dolari, „Prințul” nu a ezitat să se plângă public, iar acest lucru a fost unul dintre motivele pentru care mijlocașul a spus în mai multe rânduri că vrea să plece din „Ștefan cel Mare”. Cum nu au reușit să-l transfere în această pauză competițională, iar jucătorul a părut blazat la meciurile din Antalya, șefii au găsit o metodă prin care să-l motiveze pe talentatul fotbalist. Astfel, lui Cristea i s-a propus ca, la fiecare meci pe care îl joacă și îl câștigă în tricoul lui Dinamo până la vară, să aibă parte de o primă specială, dincolo de prima de joc stabilită la nivel colectiv.
Aceasta este o idee mai veche a conducătorilor dinamoviști, ei inspirându-se din campionatul german, unde prima individuală este o practică larg aplicată.
Nicolae Badea este adeptul acestui stil de remunerare a fotbaliștilor și se pare că pe viitor și alți jucători care au contracte mici vor fi plătiți astfel. Prima impresie în cazul lui Cristea este pozitivă, „Prințul” fiind unul dintre cei mai buni oameni ai lui Țălnar în derby-ul cu Craiova. La partida cu Internațional Pitești, acesta se pare că va fi din nou titular, în detrimentul lui Marius Alexe.
1 milion de euro valorează dezlegarea pe care Adrian Cristea a primit-o de la club în această iarnă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER