CFR Cluj intră oficial într-o nouă eră odată cu confirmarea ieșirii din insolvență, iar aducerea lui Dan Petrescu pe banca tehnică va reprezenta cu siguranță doar începutul noului proiect din Gruia.
Unul din jucătorii doriți de Petrescu la CFR este internaționalul român Ovidiu Hoban, care din 2014 joacă în Israel, la Hapeol Be’er Sheva.
Mijlocașul defensiv a confirmat interesul CFR-ului, precizând că oportunitatea de a lucra cu Dan Petrescu este „foarte tentantă”. Născut la Baia Mare, Hoban ar avea șansa să joace aproape de casă, iar mijlocașul spune că va lua o decizie în cel mai scurt timp.
„Există ofertă și de la CFR, și de la alte echipe, vom vedea. Este foarte tentant să lucrezi cu Dan Petrescu, este un antrenor foarte bun. Orice jucător și-ar dori să lucreze cu el.
În două zile voi decide ce este mai bine pentru mine și pentru familia mea„, a declarat Hoban, la Digi Sport.
Hoban are varianta de a rămâne în Israel, acolo unde a cucerit al doilea titlu consecutiv cu Hapoel Be’er Sheva și este extrem de apreciat. Mijlocașul este la final de contract, însă are pe masă o ofertă de prelungire a înțelegerii și ar avea șansa să evolueze în Champions League.
„Obiectivul va fi accederea în grupele Champions League. Deși eu am terminat contractul cu ei vara aceasta, există și o ofertă de prelungire din partea lor, dar să vedem…
În primul an, când am ajuns la Hapoel Beer Sheva, cei de acolo își doreau doar prezența în Europa, apoi și-au propus mai mult și iată că s-a realizat. De la străini se așteaptă să se facă diferența, de aceea sunt mai bine plătiți. Fotbalul din Israel este în creștere, sunt tot mai buni de la an la an și asta se vede și în parcursul echipei naționale„, a mai spus Hoban.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER