Primarul a băgat în ședință jucătorii și staff-ul tehnic: „Nu suntem hoți, corupți, nu ne dopăm, nu plătim arbitri”
La finalul uneia dintre cele mai nebune săptămâni din istoria recentă a clubului Politehnica Iași, cu decizii care mai de care mai pripite și scandaluri interne, primarul Iașiului, Mihai Chirica, a făcut un gest menit să readucă liniștea în Copou. Și pentru asta i-a convocat sâmbătă dimineață pe toți jucătorii, antrenorii și conducătorii clubului la o discuție la Palatul Roznovanu.
La întâlnire au participat toți jucătorii, antrenorii, Comitetul Director, nu însă și președintele Ciprian Paraschiv, iar absența acestuia a fost taxată de primar.
Edilul le-a transmis un mesaj de încredere jucătorilor și le-a cerut să facă tot posibilul să scoată echipa din subsolul clasamentului, promițând totodată sprijin echipei.
Ședință la Poli Iași: „Nu suntem hoți, nu suntem corupți, nu ne dopăm, nu plătim arbitri”
„Rugămintea mea către jucători și antrenori, să încercăm să schimbăm imaginea pe care am lăsat-o în țară. Nu suntem hoți, nu suntem corupți, nu ne dopăm, nu plătim arbitri, nu facem nimic ilegal, doar jucăm fotbal. Dar trebuie să jucăm un fotbal de calitate. Sunteți jucători în al doilea oraș din România, în cea mai vizbilă competiție sportivă a țării. Am făcut tot posibilul să vă oferim toate condițiile, să stați în condiții de calitate, să aveți ce vă trebuie.
Vă rog, când am ieșit din această sală, orice conflict se stinge! Nu vreau să mai aud nimic de procese, despre scandaluri, haideți să facem din Poli Iași o echipă respectabilă. Am bază în voi, în echipă. De rezultatele voastre depinde și imaginea noastră. Sunteți jucători buni și foarte buni, trebuie să vă asamblați și să jucați ca o echipă.
Noi vom încerca mai departe să vă susținem. La final de campionat, dacă vom reuși să rămânem în Liga I ar fi ca o calificare în play-off. Să știți că ușa mea rămâne deschisă pentru voi toți”, le-a transmis primarul Mihai Chirica jucătorilor și antrenorilor.
„A fost o întâlnire amicală, am spus că înaintea meciului cu FC Argeș să ne vedem și să le prezint eu care este situația la club și cum văd eu lucrurile. Cred că a făcut bine această întâlnire, sper să-i fi îmbărbătat mai bine decât au facut-o cei din conducere până acum.
Vreau să înțeleagă că de ei depinde ce se întâmplă cu Poli Iași. Nu depinde nici de primar, nici de conducere, nici de Comitetul Director, ci doar de ei, ei trebuie să arate pe teren că nu sunt jucătorii despre care se vorbește la televizor, ci sunt o echipă buna, iar Iașiul, al doilea oraș al țării merită să aibă o echipă de Liga 1, pentru care ei trebuie să lupte”, a completat edilul.
„Vom avea un antrenor în zilele următoare”
Acesta a vorbit și despre viitorul băncii tehnice: „Vom avea un antrenor în zilele următoare, sunt convins. Dar nu antrenorul va face minuni. Tot echipa va fi cea care ascultă de bagheta dirijorului, dar punând toată energia în slujba echipei. Echipa are și președinte, pe Cip Paraschiv, are Comitet Director, are cam tot ce trebuie să arate că se poate. Șanse de a ne salva sunt. Nu cred că diferența de valoare dintre Poli Iași și celelalte cluburi este atât de mare. Nu cred. Dar depinde de ei cum își valorifică aceste șanse. Eu cred că sunt șanse, mai sunt sunt 15 etape, se înjumătățesc și punctele”.
La rândul său, Florin Briaur, șeful Comisiei de Sport din cadrul Consiliului Local, a declarat: „Sunt 15 meciuri în care avem șansa de a ieși de pe ultimul loc, să mergem măcar la baraj. Doar de voi depinde! Eu personal vă rog să jucați pentru voi. Nu pentru primar, pentru președinte sau pentru altcineva. Sunt convins că valoarea voastră este mult peste locul 16. Dacă salvați echipa noi vă promitem că vom continua să fim lângă voi”.
Președintele Comitetului Director, Leonid Antohi, a declarat: „A fost o discuție foarte bună, important este că primarul a vorbit despre sprijinul moral și material și că va fi alături de echipă. Acum rămâne ca jucătorii, prin loialitatea față de echipă și de oraș, să arate că sunt jucători de Liga și merită să joace în prima ligă”.
De asemenea, la Iași s-ar putea întoarce Florin Prunea ca președinte.