Primarul face propuneri la Poli Iași! Flavius Stoican s-ar putea întoace în Copou. ”Dacă renunți la Teja, trebuie adus un antrenor de mare rang în loc. Sau un secund bătăios ca Stoican alături de el”

Zilele antrenorului Mihai Teja pe banca tehnică a echipei Poli Iași par numărate. Cel puțin asta pare să sugereze primarul Mihai Chirica. Edilul-șef al Iașiului nu are încredere în capacitatea lui Teja de a resuscita vestiarul și a propus o variantă pentru ca acesta să continue la Iași. Să accepte alături de el, în staff, un antrenor secund sau un director tehnic. Iar acesta ar putea fi Flavius Stoican, care de ieri s-a despărțit de Petrolul Ploiești.

”Nu l-am sunat pe Stoican, nu am vorbit cu el. Dar, din punctul meu de vedere, nu l-aș schimba pe Teja cu Stoican. Eventual, Stoican să devină un sprijin pentru Teja. Pentru că unul este mai vivace – Stoican, iar celălalt e mult mai tehnic, un bun strateg – Teja. Și ar putea să se completeze mult mai bine amândoi. Eu văd că Teja nu este susținut din punct de vedere tehnic. Eu nu văd niciun progres, din contră. De la etapă la etapă văd un regres al echipei din punct de vedere fizic, tot mai greu se mișcă pe teren. Și tactic, aportul secundului, nu-l văd. Acolo i-ar trebui un aport. Ambrosie spunea de Costel Enache, dar nu poți spune că e mai bun decât Teja. Stoican a plecat după un eșec de la Iași și nu-l văd antrenor principal, ci director tehnic sau secund al lui Teja”, a declarat primarul Mihai Chirica pentru ProSport.

Mihai Chirica: ”Dacă vrea să-l schimbe pe Teja, să aducă un antrenor mai mare”

Edilul Iașiului este de părere că Mihai Teja ar trebui înlocuit, dacă se va apela la această decizie, cu un antrenor renumit.

”Echipa are nevoie de o stabilizare psihologică. E într-o zonă gri de stabilitate și nu-și revine din această cădere. Dacă Teja ar fi mai rău, în sensul bun… Că sunt jucător buni și foarte buni. Șase meciuri le-am pierdut din avantaj. Asta trebuie să dea de gândit. Se întâmplă ceva acolo. Iar când ești condus e un haos acolo. Cred că trebuie ajutat Teja. Nu neapărat Flavius, cât spiritul lui de luptător. Nu neapărat el, ci stilul lui. Dar nu ca principal, ci ca secund sau director tehnic. Cred că ar completa mai bine decât principal. Eu nu am vorbit nimic cu Ambrosie, iar el nu mi-a cerut sfatul. Eu i-aș sugera să fie foarte atent. Dacă vrea să-l schimbe pe Teja, să aducă un antrenor mai mare. Eu nu-l văd pe Teja rămânând singur. A intrat și el în aceeași zonă ca și echipa. Se simte dezarmat. Trebuie cineva mai bătăios care să-l ajute pe Teja. Lui îi trebuie un sprijin din partea unui director tehnic sau secund mai bătăios. Eu văd două soluții. Ori Teja schimbat, dar nu cu un antrenor de mâna a doua, ci cu un antrenor de mare rang, ori cu un secund sau un director tehnic alături de el. Care poate fi și Stoican”, a mai spus primarul Mihai Chirica.

După 20 de etape desfășurate în Liga 1, Poli Iași ocupă locul 10, cu 22 de puncte, la trei puncte peste penultima clasată Academica Clinceni. Echipa moldoveană are trei înfrângeri consecutive și nu a mai câștigat de șase etape. În următoarea etape, Poli Iași joacă pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 15:00, cu Gaz Metan Mediaș (locul 6, 30 puncte).

Publicat: 12 12. 2019, 15:12