Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat că vinovați pentru căderea nocturnei sunt administratorul stadionului și conducătorii clubului, pentru faptul că nu au sesizat problemele existente la un stâlp încă de sâmbătă.
Edilul consideră cele întâmplate dumincă seară ca fiind o eroare de neconceput pentru un club profesionist, așa cum este Poli Iași. Oficialii au așteptat aproape o oră remedierea nocturnei, doi dintre stâlpi fiind nefuncționali, însă pe parcurs cel de-al treilea stâlp a început să funcționeze, astfel că arbitrul central a luat decizia de a fluiera startul meciului.
Pe finalul meciului, chiar în momentul în care gazdele au marcat pentru 2-1, nocturna a căzut a doua oară, motiv pentru care arbitrul central a fluierat sfârșitul meciului. Partida dintre Iași și Viitorul se va solda cu 0-3 la masa verde.
„Am adus un expert, a și ajuns la stadion de dimineață, va analiza situația de acolo. Dar lucrurile pentru mine sunt destul de simple, nici nu îmi trebuie un raport, mi-am da seama de aseară ce se întâmplă. Deci ei au făcut antrenamente pe nocturnă defectă, nu au anunțat pe nimeni nimic. E și normal să cadă, pentru că au fost suprasolicitați ceilalți doi stâlpi, fiind alimentați dintr-un singur post de transformare, un post de transformare fiind scos din funcțiune din cauza scurtcircuitului de la stâlpul defect.
Aveam timp arhisuficient în 24 de ore să fi rezolvat problema. Vina este foarte clar a administratorului stadionului, care este angajatul Primăriei, împreună cu staff-ul clubului, care nu știe să-și organizeze un meci. Este exact ce am pățit în vară cu suprafața de joc, pe care era să o pierd după ce am investit o groază de bani în teren pentru că un deștept nu s-a dus să cumpere o pompă care a costat 6.000 de lei. Cine a fost vinovat? Un Dorel, clar, dar care nu mai e acolo”, a declarat pentru ProSport primarul Mihai Chirica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER