Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, s-a referit din nou la situația clubului din Copou, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă organizată la Palatul Roznovanu. Edilul-șef i-a avut alături pe viitorul președinte al clubului, Adrian Ambrosie, și pe șeful Comitetului Director, Leonid Antohi, cei trei dând asigurări că echipa CSM Poli Iași își va propune obiective îndrăznețe în sezoanele viitoare. Asta în ciuda tensiunii existente în Copou în momentul de față, dar și a incertitudinii legate de banca tehnică și lotul de jucători.
„Dacă o echipă precum Craiova trage la play-off, noi, capitala Moldovei, nu putem face la fel? Nu este normal să privim și noi spre play-off? Vom pune umărul cu toții pentru ca echipa să lupte pentru play-off. Ne aflăm în fața unui nou început. Niciodată nu am văzut performanță la clubul de fotbal, nu am văzut că le dăm emoții favoriților. De fiecare dată abordarea a fost aceeași, evitarea retrogradării. În ultimii ani au fost depășite niște bariere, iar în acest sezon echipa s-a clasat pe locul 7, fără să piardă 15 meciuri la rând. Încercăm o altă formulă și să atacăm alt obiectiv. Am încredere în domnii Leonid Antohi și Adrian Ambrosie. Echipa își va continua existența și va trage spre play-off, iar noi vom sprijini toate sporturile care au început să meargă tot mai bine, cum ar fi handbalul masculin, baschetul masculin, rugby-ul masculin, fotbalul feminin, chiar și tenisul de masă și alte discipline”, a declarat primarul Chirica, nu înainte de a le mulțumi jucătorilor și staff-ului pentru clasarea pe locul 7 la finalul stagiunii trecute: „Mulțumesc public echipei pentru rezultatul din sezonul trecut, pentru faptul că nu s-a făcut de râs în play-out. Au reușit o performanță lăudabilă și mulțumesc întregii echipe, staff-ului tehnic. Mulțumesc în mod special și antrenorului Neagoe. El a fost elementul de noutate, a reușit să se impună la echipă și să se facă înțeles. Merită toată aprecierea mea”.
Edilul Iașiului a oferit și maxima zilei, afirmând că îl vrea la echipă pe Cristiano Ronaldo. „Noi ajutăm, dar nu putem da tot la sport. Dacă ar fi după mine, l-aș aduce pe Ronaldo la Iași. L-aș lua și la mine acasă, să bem ceaiul sau cafeaua dimineața. Dar nu putem, așa că ne adaptăm la ce putem„, a spus Mihai Chirica.
Cine plătește jucătorii străini?
La rândul său, viitorul președinte Adrian Ambrosie a declarat că jucătorii străini care vor veni la club vor fi plătiți din banii clubului, nu de către firma Fotbal Hebdo, așa cum s-a anunțat până acum. „Firma de impresariat va veni cu jucătorii străini, le va plăti transferurile dacă este cazul, iar salariile, care vor fi mai mici, vor fi plătite de către club”, a spus Ambrosie.
„An de an am avut dorința de a vedea echipa mai sus, în play-off și în cupele europene. Asta ne dorim pentru viitor. Să ne clasăm în primele șase, să jucăm în cupele europene, să jucăm finale de Cupa României. Garantez ieșenilor că sunt aici pentru că vrem performanță. Obiectivul nostru este să reorganizăm clubul din punct de vedere economic. Vrem ca jucătorii să aibă salariile la zi, să fie plătiți pentru performanță, să ne batem pentru un trofeu”, a continuat acesta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER