Primarul, primul abonat VIP

Așa cum a anunțat în premieră în Prosport, primarul Craiovei, Antonie Solomon, și-a achiziționat astăzi un abonament la meciurile Universității, edilul fiind primul care a optat pentru un tichet la tribuna VIP. Solomon a ales locul 13 și a scos din buzunar numai puțin de 6300 de lei. „Aveam ce face cu 63 de milioane, că nu sunt așa bogat, dar merită să fac un efort odată pe an. Am transmis astfel un mesaj tuturor suporterilor, să vină să-și ia abonament, să ajute clubul. Nu știu la câte meciuri voi veni, dar sper să fiu în tribună la cât mai multe. Sâmbătă am o acțiune la Dăbuleni, dar îmi doresc să vin la meciul cu Dinamo. Nu contează câte goluri o să dăm, important e să-i batem”, a spus Solomon.

Vicepreședintele Universității, Lucian Mitu, consideră că gestul primarului ar trebui urmat și de alți politicieni și oameni de afaceri. „Dânsul a vrut să dea un semnal și a făcut un gest foarte frumos. Asta înseamnă să ajuți echipa. Toți trebuie să înțeleagă faptul că numai cumpărând abonamente sau bilete pot fi alături de club. Ar trebui să urmeze și alți politicieni și oameni de afaceri exemplul domnului primar, pentru că mulți dintre ei își asociază imaginea cu Universitatea, dar nu fac nimic concret să ajute echipa. Ei susțin echipa numai la nivel declarativ. Îi anunț că s-a terminat cu invitațiile gratuite. Dacă vor să vină la meci, să-și ia abonament”.

Publicat: 28 07. 2009, 12:58
Actualizat: 28 07. 2009, 12:59