Prime regești în Gruia: 50.000 de euro titlul, 25.000 Cupa!

Criza financiară nu e resimțită sub nicio formă în Gruia. Iuliu Mureșan dă asigurări că oficialii campioanei nu se gândesc la micșorarea contractelor, așa cum o fac conducătorii echipelor din București.

Atât primele pentru meciurile din retur, cât și primele de obiectiv vor rămâne neschimbate. În cazul în care fotbaliștii clujeni își vor apăra titlul cucerit în sezonul trecut, aceștia vor pleca de la casierie mai bogați cu 50.000 de euro. De asemenea, Cupa, un trofeu pe care unele formații îl tratează cu indiferență, e la mare preț în Gruia: 25.000 de euro va primi fiecare jucător în cazul în care se va reuși obținerea acestui trofeu.

"Rămânem ca anul trecut și cu nivelul primelor și cu nivelul salariilor. Jucătorii vor primi câte 50.000 de euro pentru câștigarea campionatului și 25.000 de euro pentru Cupa României, două obiective pe care le putem realiza. Sper ca băieții să ne ia banii", a spus președintele din Gruia pentru NewsIn, citat de Sport.ro.

De asemenea, Mureșan a precizat că în ciuda crizei financiare salariile fotbaliștilor nu vor fi micșorate, ci doar "cheltuielile auxiliare".

Oficialul campioanei este convins că mai multe formații vor avea probleme cu obținerea licenței pentru sezonul viitor și anticipează că se va ajunge chiar la retrogradarea acestora: "Sunt convins că vor fi echipe retrogradate la finalul sezonului din cauza problemelor financiare. E posibil să li se retragă licența fiindcă nu trebuie să aibă niciun fel de datorie. Am văzut că sunt multe echipe din prima ligă cu datorii, e recesiune peste tot. Sper să își găsească sponsori pentru a continua. Am văzut că și Rapid are probleme, sper să și le rezolve, e un club cu tradiție în fotbalul românesc și mi-ar părea rău dacă ar putea avea astfel de probleme".

Publicat: 01 02. 2009, 13:18