Primele demersuri pentru revenirea în „Ștefan cel Mare”! Cornel Țălnar, în vizită la președintele CS Dinamo | EXCLUSIV
Noua conducere a lui Dinamo a făcut primul pas pentru mutarea sediului clubului de la RIN, în „Ștefan cel Mare”.
Cornel Țălnar (63 de ani) i-a făcut o vizită lui Ionuț Popa, președintele CS Dinamo, pe care l-a anunțat că investitorii spanioli vor să mute sediul echipei de fotbal în clădirea din „Ștefan cel Mare”.
Cornel Țălnar, solicitare pentru președintele CS Dinamo
Potrivit surselor ProSport, Cornel Țălnar a făcut însă doar o cerere verbală, iar președintele CS Dinamo l-a contactat pe Bogdan Bălănescu să îi transmită că reprezentanții echipei de fotbal trebuie să facă o cerere scrisă pentru ca această dorință a spaniolilor să fie luată în considerare.
Clubul Sportiv Dinamo așteaptă acum o solicitare scrisă din partea echipei de fotbal din Liga 1.
Dorinel Munteanu, avertisment pentru suporterii lui Dinamo
Dorinel Munteanu (52 de ani), fost jucător și antrenor la Dinamo, a analizat situația din „Ștefan cel Mare”, în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live, și a mărturisit că nu crede în noii investitori.
„Sincer, nu sunt foarte încântat (n.r. de sosirea spanililor). Probabil că lumea speră foarte mult de la acest proiect. Probabil că va fi o infuzie de jucători străini, dar important e ce rol joacă suporterii care sunt și acționari. Eu mi-aș dori să fie liniște, deși nu cred că va fi. Noul acționar își va dori să facă regulile, deși suporterii au salvat Dinamo. Cred că sunt destul de deștepți suporterii noștri și nu vor acccepta, dimpotrivă, prin strângerea fondurilor pot să te detroneze”, a spus Dorinel Munteanu, la ProSport Live.
- Investitorii de la Dinamo nu sunt interesați de primul meci din noul sezon al Ligii 1! Decizii de ultimă oră: mai vin doi spanioli și cerințele speciale ale lui Cosmin Contra | EXCLUSIV
- Un fost mare fotbalist al României, avertisment pentru suporterii lui Dinamo: „Sunt destul de deștepți să nu accepte asta!” | EXCLUSIV ProSport Live