CFR a terminat pregătirea de vară și și-a stricat palmaresul din amicale. Clujenii au primit primele goluri și au bifat prima înfrângere. Iuliu Mureșan a declarat după meci că jucătorii ar fi început să se creadă invincibili și că acest lucru nu este adevărat: „Înfrangerea nu ne cade bine, trebuie analizată”
„E o oboseală psihică. A fost cea mai grea partidă, cu cel mai valoros adversar. Am jucat bine, dar s-au făcut greșeli pe fond de oboseală. Nu sunt supărat. E mai bine așa, jucătorii să nu creadă că sunt invincibili, că nu este adevărat! CFR arată altfel față de campionatul trecut. Înfrângerea nu ne cade bine, trebuie analizată. Nu ar fi fost corect să avem doar victorii, ar fi fost un lucru mincinos”, a declarat Iuliu Mureșan la Digi Sport
„Oțelul e favorită în Supercupă”
„Jucătorii veniți sunt de valoare, au adus un plus. Încă nu suntem sută la sută din potențial. Acum vom insista pe alte tipuri de antrenament. Până la ora primei partide vom fi pregătiți. Avem șanse la titlu, dar se împart la cinci. E prematur să ne gândim la campionat. O să țin cu Oțelul, dar pentru Dorinel Munteanu! Cred că Oțelul e favorită”, a mai spus Mureșan.
CFR Cluj a pierdut cu 2-1 amicalul cu Freiburg. Golul ardelenilor a fost marcat de Gabi Mureșan, care a deschis scorul
CFR Cluj a început cu: Nuno Claro – Lionn, Diogo, Rada, Camora – Mureșan, Peralta, Renan, Sougou – Kapetanos, Bastos.
CFR – Bischofshofen 16-0
CFR – SV Grodig 1-0
CFR – Apoel Nicosia 2-0
CFR – SV Ried 1-0
CFR – FC Kufstein 3-0
CFR – Dinamo Moscova 1-0
CFR – Uzbekistan 1-0
CFR – Freiburg 1-2
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER