Conducerea celor de la CFR Cluj susține că știe despre negocierile dintre Dan Petrescu și chinezii de la Guizhou Zhicheng, dezvăluite de presa din Asia. Prin vocea lui Bogdan Mara, ardelenii întăresc ideea că „Bursucul” va rămâne la Cluj și din sezonul viitor, dar șansele au ajuns de la 100% la 90%. În schimb, Iuliu Mureșan a anunțat că „Bursucul” poate pleca, dacă îi este plătită clauza de reziliere.
UPDATE: La puțin timp după intervenția lui Bogdan Mara, Iuliu Mureșan a transmis că știe despre negocierile dintre Dan Petrescu și chinezi și a anunțat că „Bursucul” se poate despărți de CFR, dacă asiaticii plătesc clauza de reziliere, lucru care le stă la îndemână: „Dan Petrescu poate pleca dacă se plătește o clauză de reziliere. Este o sumă importantă, dar nu exagerată. Cluburile din China o pot achita fără probleme. Mi-ar părea foarte rău dacă ar pleca, dar nu mai depinde de noi. Așa se întâmplă cu antrenorii și jucătorii de valoare. Știu că s-au întâlnit și cu impresarii lui, chiar și cu el, dar lucrurile nu sunt clare. Eu îmi doresc din tot sufletul să nu plece. Are toate condițiile să facă performanță aici”, a spus Mureșan, la Telekom Sport.
Guizhou Zhicheng pune pe masă un salariu de două milioane de euro pentru Dan Petrescu în încercarea de a-și salva un sezon început cum nu se poate mai prost, iar vestea a ajuns și la urechile conducerii din Gruia, cea care și-a format deja un reflex din a transmite public că SuperDan nu pleacă de la Cluj. La câteva ore după ce Iuliu Mureșan a exclus din start posibilitatea ca fostul fundaș dreapta să părăsească echipa, a venit rândul lui Bogdan Mara să vorbească despre situația „Bursucului”
Apropiat al lui Dan Petrescu încă din perioada în care era antrenat de acesta la Unirea Urziceni, Mara vorbește în numele conducerii din Gruia și spune că nu știe nimic despre negocierile dintre Petrescu și echipa de pe locul al 15-lea din China, susține că prelungirea contractului semnată de curând reprezintă un avantaj important pentru ardeleni, dar admite că șansele unei plecări nu mai sunt chiar atât de mici: „Nu știu nimic despre asta, nu cred. Știm doar ce am citit prin presă, din discuțiile cu Dan nu s-a pus problema despre un astfel de lucru. Suntem acoperiți din punct de vedere al contractului, am mai semnat cu el pe încă un an. Dacă vrea să plece, trebuie să vină și să negocieze cu clubul, dar noi nu ne gândim la asta și credem că e doar un zvon. A făcut un sezon bun ca antrenor, a reușit lucruri bune cu o echipă nouă. În China, când a plecat, a câștigat un trofeu, Cupa, iar asta e important. Dar noi nu ne gândim la despărțire în acest moment, cu toate că nu știm cum gândește Dan Petrescu. Când ți se pun în față asemenea salarii, de două, trei milioane de euro pe an…
Nu s-a pus problema nici 1%! Nici din partea lui Dan, nici din partea noastră. Din punctul meu de vedere, sunt 10% șanse să plece la finalul campionatului. 90% va continua cu noi, vă repet și spun că suntem acoperiți de contract, iar el ne-a asigurat că va continua cu noi”, a spus Bogdan Mara, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER