„Prințul” Adrian Cristea este deja idol al fanilor „șepcilor roșii”, deși n-a făcut nici măcar un antrenament la „U”. „Nu e un pas înapoi”, a spus Cristea la sosirea pe aeroportul din Cluj, unde a fost întâmpinat de suporterii Universității după modelul Beșiktaș.
Zarvă mare ieri-seară pe aeroportul din Cluj-Napoca. Aproximativ 30 de fani ai Universității, o mulțime de ziariști și simpli privitori așteptau la poarta destinată sosirilor interne. Motivul: Adrian Cristea, cel mai scump transfer din istoria lui „U” Cluj, trebuia să aterizeze. Ochii ațintiți spre ușa pe care ieșeau pasagerii cursei de București au avut însă parte de o surpriză imensă: atacantul CFR-ului, Lacina Traore, care a avut ghinionul de a călători în același avion cu Cristea și de a ieși cu câteva minute înaintea „Prințului”. Un cor de fluierături l-a întâmpinat pe ivorianul cotat la șase milioane de euro de oficialii CFR-ului, care a grăbit instantaneu pasul la vederea „comitetului de primire”. Traore a fost însă imediat dat uitării când pe ușa aeroportului a ieșit Adrian Cristea. „De-abia aștept să încep munca” I-a cucerit din prima pe fani cu fularul alb-negru pe care îl avea în mână. Aceștia l-au primit cu aplauze, l-au îmbrățișat și s-au fotografiat cu jucătorul care l-a făcut pe Florian Walter să uite de datoria de 1,5 milioane de euro pe care Dinamo o avea față de el. „Să dai gol cu CFR și să-i bați!”, i-au urat suporterii „Prințului”. „Sunt foarte bucuros de această primire. Am venit plin de entuziasm și abia aștept să începem munca”, au fost primele cuvinte ale lui Cristea, care nu crede că transferul la „U” Cluj este un pas înapoi pentru el. „Mulți consideră că am făcut un pas înapoi, dar eu spun că nu e așa. E un pas important pentru cariera mea. Sper să revin la forma de acum câțiva ani, cum spunea Niculescu. Nu-i voi dezamăgi pe cei care cred în mine”, e convins Adrian Cristea. Claudiu, pe post de bonă La ieșirea din aeroport, Adrian Cristea a fost așteptat de fostul său coleg de la Dinamo, Claudiu Niculescu. Golgheterul lui „U” s-a întreținut cu fanii aproximativ 20 de minute, în așteptarea lui Cristea. „Hai, Ronaldinho! Ai ajuns?”, au fost vorbele cu care l-a întâmpinat „Clau-gol” pe „Prinț”, după care cei doi au plecat cu mașina atacantului.
Am mai mulți foști colegi aici și îmi va fi mai ușor să mă acomodez. Sper că nu voi dezamăgi Adrian Cristea, mijlocaș „U” Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER