Primul antrenament pentru Lucescu Jr. la Rapid!** FOTO Vezi cine a ratat revenirea ‘acasă’ a lui Răzvan
Tehnicianul Răzvan Lucescu a condus, luni, primul antrenament la
formația Rapid, la baza Pro Rapid, el având la dispoziție 17
jucători, din care cinci de la echipa de tineret.
Lucescu, ajutat de secunzii Marian Rada și Cristian Petre, a
condus o ședință de pregătire la care au participat: Herea, Pancu,
Apostol, Roman, N. Grigore, Deac, Grigorie, Sburlea, Dobroiu,
Coman, Drăghia, Straton și cinci jucători de la tineret: Al.
Ioniță, Ciolacu, Dăescu, Martin și Ad. Grigore.
De la antrenament au lipsit Mircea Bornescu, Costin Lazăr și
Lucian Răduță, care au fost prezenți la reunire, dar au plecat
înainte de ședința de pregătire.
Niciunul dintre jucătorii străini din lotul Rapidului nu a fost
prezent la reunire, urmând să vină pe parcursul zilelor următoare,
iar fotbaliștii convocați la turneul naționalei din America de Sud
vor reveni la echipă în 24 iunie.
Primul cantonament, din perioada 20-30 iunie, va avea loc în
Austria, urmând ca al doilea turneu să aibă loc în Estonia ( 5-9
iulie) și apoi între 9-15 iulie, în Austria.