Primul chinez din istoria României a ajuns la CFR: „Știu să spun „multumesc”, am auzit de Hagi și Dan Petrescu”

  • Yuefeng Lu este mijlocașul adus de liderul din Liga I, la recomandarea lui Dan Petrescu.
  • Chinezul de 21 de ani este primul jucător din această țară care va evolua în România.

CFR mai bifează un record în acest sezon. A adus în România primul chinez din istoria fotbalului românesc, la nivel de primă ligă. Yuefeng Lu este mijlocaș central, are 21 de ani și vine din a doua ligă chineză. Acesta va juca pentru început la echipa a doua a CFR-ului. Yuefeng Lu nu știe mare lucru despre fotbalul din țara unde a ajuns să joace și se bazează pe faptul că Petrescu este celebru și în China, a aflat de victoria CFR-ului de la Roma, în Champions League și de Gică Hagi.

„Sunt fericit să fiu primul jucător chinez din România și să mă alătur clubului. O să-mi iau un profesor de limba română, ca să învăț. Știu că este un foarte bun antrenor, Dan Petrescu. E foarte faimos în China, unde a luat câștigat cupa. Îl știu pe Hagi, pe Dan Petrescu. Este unul dintre cele mai bune cluburi din lume, care a câștigat campionate în România și a jucat în Champions League, la Roma. Singurul cuvânt pe care îl știu în române este multumesc”, a spus chinezul la sosirea pe aeroportul din Cluj.

Publicat: 03 10. 2017, 17:56
Actualizat: 04 10. 2017, 08:27