Primul contestatar!** „Ion Crăciunescu și actuala CCA calcă în picioare noțiunea de moralitate”

Redactor:
Nicu Bădescu
Primul contestatar!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Odată cu instalarea lui Ion Crăciunescu în fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor, mai mulți „fluierași” au început să dea public detalii despre neregulile care susțin ei că existau pe timpul vechii conduceri a CCA. Între timp, actualul șef al arbitrilor are parte de primele contestări., iar primul care și-a exprimat dorința să vorbească despre problemele care au apărut odată cu revenirea lui Crăciunescu este observatorul Marius Beudeanu.

La prima întâlnire cu arbitrii și asistenții din lotul național, Crăciunescu le-a dat acestora câte o listă cu 17 nume care urma să fie baza de selecție pentru lista observatorilor la Liga I, iar „fluierașii” i-au nominalizat pe cei cu probleme sau pe cei remarcați pozitiv de ei. Atenție, însă, fără a exista obligația ca arbitrii să se și semneze.

Cum majoritatea covârșitoare a ales să rămână anonimă, au apărut și discuțiile, mai ales după ce lista a fost publicată în presă. Marius Beudeanu, aflat pe locul 4 în topul observatorilor cu probleme, a ales ProSport să-și exprime punctul de vedere. Motivația sa a fost clară: „Refuz să cred că toată media din România e obedientă și a căzut într-o contemplație totală față de președintele CCA”.

Domnule Beudeanu, ne-ați contactat cu o problemă. Vă ascultăm…
Mă adresez în calitate de cititor al ziarului ProSport și mai apoi în calitate de observator FRF. Vreau să-mi expun și eu punctul de vedere vizavi de acea listă neagră a observatorilor, întocmită după ce arbitrii și-au exprimat punctul de vedere.

Să înțelegem că nu sunteți de acord cu ea…
Evident! Cum să ceri elevilor să dea note unor profesori care i-au lăsat corigenți? Adică eu, președintele, le cer arbitrilor să facă declarații fără a le semna, adică fără să și le asume, iar aceiași arbitri trebuie să se ducă la meciuri unde să-și asume responsabilitatea deciziilor lor. Mi se pare un lucru periculos cu consecințe nefaste.

Dar cum vă explicați faptul că sunteți pe locul 4 în acel top?
Sincer, nici eu nu înțeleg. În primul rând, eu am nouă nominalizări negative, dar aș fi fost revoltat și dacă era una singură. Apoi, am fost sunat de arbitri care mi-au spus că am avut cel puțin patru plusuri. Nu apar! Tocmai de aceea cred că cei care au preluat conducerea CCA calcă acum în picioare cu avânt revoluționar și cu bună știință noțiunile de profesionalism și moralitate și le interpretează în funcție de propriile interese de grup.

„Nu sunt omul lui Avram!”

Vă referiți la Ion Crăciunescu. Ce problemă credeți că ar avea cu dumneavoastră?
Am înțeles că cineva i-a inoculat ideea otrăvită că aș fi, citez, „omul lui Vasile Avram”. Nimic mai fals! Eu sunt și am fost omul CCA, indiferent cine a condus-o. Este elocventă stenograma în care apar fostul președinte și domnul Constantin Gheorghe „Suceavă” în care vorbesc cu tentă negativă despre mine. Orice speculație referitoare la acest subiect cade. Nu sunt obedient!

Dumneavoastră, practic, ce-i cereți lui Ion Crăciunescu?
Eu aș vrea ca numele meu să nu mai apară în astfel de situații pentru că, în afara laturii sportive, eu conduc filiala din România a unei companii germane cu reprezentanțe în 62 de țări. În ultimii 25 de ani, numele meu nu a fost implicat în scandaluri. Mai mult, în urma activității mele la UEFA din ultimul an, unde am absolvit și cursurile CORE, am primit o diplomă de „antrenor UEFA pentru arbitri asistenți”, fiind unul dintre cei șase antrenori care există la nivel european. Eu probabil o să-mi continui activitatea la UEFA chiar pe plan intern probabil voi fi nevoit să fac față unor represalii. Probabil că prezența mea la Nyon îi deranjează pe unii membri din actuala Comisie Centrală a Arbitrilor.

„Este trist că, la 20 de ani de la Revoluție, ne întoarcem la anii de tristă amintire 1947-1950 când, pe baza unor declarații anonime, minți luminate au fost condamnate pentru simplul fapt că au refuzat să înfiereze cu mânie proletară vechiul regim politic”, Marius Beudeanu, observator FRF

„A fi observator nu e un serviciu! Nu e musai ca domnul Beudeanu să fie observator. Când noi nu am fost, nu a stat în loc fotbalul românesc”, Ion Crăciunescu, președinte CCA

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat…
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial:
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial: "Chiar dacă nu sună bine"
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
×