FC Botoșani a deschis noul sezon al Ligii 1 cu o victorie în fața nou-promovatei FC Argeș, scor 3-2, iar Mihai Roman (35 de ani) și-a anunțat retragerea din fotbal.
Mihai Roman, cel mai în vârstă jucător din lotul lui FC Botoșani, a marcat cel de-al treilea gol al moldovenilor și a anunțat că sezonul proaspăt început va fi ultimul din cariera sa de fotbalist.
„Cred că acest an o să fie și ultimul pentru mine, pentru că am trecut prin multe, am avut multe accidentări grave. Sper să fiu sănătos și voi vedea. Antrenor sigur nu o să fiu, pentru că nu îmi place să mă cert cu nimeni. Sunt un băiat mai liniștit”, a spus Mihai Roman, la flash-interviurile de după meci.
După ce au condus cu scorul de 3-0, moldovenii au încasat două goluri, iar antrenorul Marius Croitoru și-a certat jucătorii.
„E un antrenor mai impulsiv, știe toată lumea. Ne-a certat, era normal. La ce emoții au fost, era normal să fie supărat. Importantă până la urmă este victoria și o să reglăm și lucrurile acesta”, a spus Mihai Roman.
FC Botoșani va debuta în primul tur preliminar al Europa League împotriva echipei Ordabasy din Kazahstan. Partida se va juca joi, 27 august, de la ora 17:00, în deplasare, iar Mihai Roman speră să se întoarcă de acolo cu o calificare.
„Mergem acolo să câștigăm, indiferent de ce echipă puternică vom avea în față. Sperăm să ne calificăm. Cu siguranță (n.r. e un dezavantaj că joacă în deplasare), este și o deplasare lungă, apoi avem meci după două zile în campionat, o să fie greu, dar important e să ne întoarcem calificați de acolo”, a mai spus Mihai Roman.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER